cĭocîrlíe f. (imit. după cîntecu acesteĭ păsărĭ, după cum se vede și din ardelenescu țirloĭ și țirlug, cĭocîrlie, și din bg. čevrŭliga čuruliga, čučuliga, dan. skovlärken, sued. skoglarken, supt infl. luĭ cĭocîelan. V. ciricăĭ și șofrac. Cp. Bern. 1, 157 și 164). O pasăre călătoare înrudită cu cĭocîrlanu, dar fără moț (alauda arvensis). Nu se pune pe copacĭ și are obiceĭ să zboare sus și să cînte ținîndu-se pe loc în aer. (Este și varietatea alauda arbórea, maĭ mică, și melanocórypha [calandra, tatarica ș. a.], maĭ mare). Est. Un fel de horă și melodia eĭ (V. tril). Ramură de viță tăĭată cu o bucată din ramura maĭ mare și răsădită ca să se prindă. Țăruș care e legat de un pălimar (funie), ĭar acesta de plută și pe care un plutaș îl înfige în mal cînd vrea să oprească pluta din mers.