țintă f. 1. cuiu mic; 2. scândură cu un semn negru în mijloc asupra căreia se trage cu o armă de foc: a trage la țintă; 3. mică pată albă în frunte la cai, boi; 4. fig. urmă: țintă mică de lumină; 5. fig, scop: ținta sa fu măreață. [Slav. ȚETA, ban, de unde țintă în sens de punct la joc, apoi, prin analogie, cuiu, pată ║ adv. fix: totul tace, ochiul țintă, sta poporul neclintit AL.