țíntă (-te), s. f. – 1. Cuișor, știft. – 2. Pioneză. – 3. Obiectiv. – 4. Finalitate, scop, pretenție. – 5. Stea, pată de păr alb în fruntea calului. – 6. (Banat, Trans.) Pană, ic. – 7. (Adv.) La fix. Sl. cęta „monedă” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 434; Byhan 308; Conev 122; Rosetti, III, 58). – Der. țintar, s. n. (filiera fabricanților de cuie; un anumit joc de societate); țintat, adj. (cu stea în frunte); ținteș, adj. (bun ochitor); țintui, vb. (a se bate în cuie; a fixa, a imobiliza); aținti (var. ținti, aținta), vb. (a fixa pe cineva, a se uita țintă).