ȚIITÓR, -OÁRE, țiitori, -oare, s. f., adj. 1. S. f. (Pop.) Concubină. 2. S. f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor.