PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

PIȚIGÚȘ, pițiguși, s. m. (Reg.) Pițigoi. – Pițig[oi] + suf. -uș.

PIȚIGUȘ, pițiguși, s. m. Pițigoi. Pe o rază aurie fîlfîi ușurel un pițiguș. SADOVEANU, P. M. 51. Cine-a făcut dragostele Mînce-i grîul păsările Și ovăzul pițigușii. pop. – Variantă: (regional) țițigúș (MARIAN, O. II 143) s. m.

ȚIȚIGÚȘ s. m. v. pițiguș.

pițigúș s. m., pl. pițigúși

pițigúș s. m., pl. pițigúși

PIȚIGÚȘ s. v. pițigoi.

pițigúș, pițigúși, s.m. (reg.) 1. pițigoi. 2. cinteză. 3. om slab, subțire. 4. (fig.) toană, capriciu; aiureală, țicneală. 5. nume de pom.

țițigúș s.m. (reg.) 1. pițigoi. 2. vrabie.

pițigóĭ m., pl. tot așa, și (rar) pițigúș m. (d. pițig, din cauza obiceĭuluĭ pițigoĭuluĭ de a tot cĭocni saŭ a pișca. V. chițibuș). O păsărică vioaĭe cu pene albăstruĭ și cu varietățĭ care au negru la cap și la pept (parus).

pițiguș s. v. PIȚIGOI.

pițigúș, pițiguși, (pitiș), s.m. – (ornit.) Pasăre mică și vioaie cu pene galbene pe pântece; pițigoi (Parus major). ♦ (onom.) Pițiguși, poreclă pentru locuitorii din Finteușu Mare și Lăpușu (Românesc). – Din pițig(oi) + suf. -uș (Scriban, DEX, MDA).

pițigúș, -i, (pitiș), s.m. – (ornit.) Pasăre mică și vioaie cu pene galbene pe pântece; pițigoi (Parus major). Pițiguși, poreclă pentru locuitorii din Lăpușu Românesc. – Din pițigoi, pițiga.