ȚENCHI s. v. ciocârlie.

țénchi (-i), s. m. – 1. Porumb. – 2. Plantă graminee, Triticum monococcum. Mag. tengeri „porumb” (Tiktin; Candrea).

țénchi s.n. (înv.) 1. semn de graniță. 2. limită, sfârșit. 3. scop, țel.

1) țanc n., pl. urĭ (mgerm. zanke, ngerm. zinke, colț, pisc). Stîncă ascuțită (pe care cresc brazĭ piticĭ): țancurĭ ascuțite ĭes [pop. ĭese] din adîncurile pădurilor (Vlah. Rom. Pit. 150), se arătaŭ pe țancurĭ goale făpturĭ de pe tarîmurile de dedesupt (Sadov. Univ. 24 Apr. 1913, 1, 7). Băț crestat de măsurat lichidele’ntr’un vas (maĭ ales laptele). Semn la care trebuĭe să ajungă orĭ să se oprească ceĭ ce se întrec la un joc: a ajunge, a lovi la țanc. La țanc, exact, potrivit, la timp. Mold. Vechĭ (țenchĭ, pl. urĭ). Hotar, limită: țenchĭu vĭețiĭ. Din țenchĭ în țenchĭ, din loc în loc. V. cheanț.

țenchĭ, V. țanc.

țenchi s. v. CIOCÎRLIE.