ȚÉLINĂ¹, țeline și țelini, s. f. Pămînt nearat sau lăsat mulți ani nelucrat; pîrloagă. Boii mei, cînd aud doină, Ară țelină și moină. NEGRUZZI, S. II 26. Munca a desfundat pămînturile, a scos buturugile, a rupt țelinile, cu un cuvînt, a dat valoare și preț pămîntului. I. IONESCU, P. 207. Uite, mergem să arăm, Țelina să despicăm, Că avem să semănăm. TEODORESCU, P. P. 484. ◊ Expr. (Despre pămînt) A rămîne în țelină = a rămîne nelucrat. Opri fierul plugului în pămîntul rămas în țelină, acoperit cu iarbă săracă. DUMITRIU, N. 146. ♦ Pășune, fîneață. Dă de o poiană cu o țelină frumoasă, în a cărei margine se afla un izvor. BOTA, P. 30.