țeapă f. 1. par bine ascuțit la căpătâiul de sus, pe care se străpungea corpul vinovatului: tragerea în țeapă, un supliciu practicat în Orient, exista o dată și la noi; 2. partea ascuțită a unui par cu care se împunge; 3. unealtă de vânat sau de apucat snopi de grâu; 4. pl. a) peri înțepători ai unei plante; b) perii de pe pielea ariciului. [Slav. ȚĬEPA, despicătură].