ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.; pop. și reg.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.

ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. Coțofană. Răsfoiam volumul... și ascultam, abia acum trezit la realitățile înconjurătoare, o țarcă. SADOVEANU, N. F. 164. Tudorică Maslină sărea ca o țarcă de pe «butuc». HOGAȘ, DR. II 102. A prins a să aduna pasări fel de fel: vulturi... țărci. RETEGANUL, P. V 65. ◊ Expr. A-i umbla cuiva gura ca la (o) țarcă (sau ca la țărci) = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. «Li îmblă gura ca și la țărci» sau, după cum spun romînii dîn Muntenia, «li merge gura ca la o coțofană». MARIAN, O. II 60. A sta ca țarca-n par = a fi gata de plecare. Fură ouăle de sub țarcă, se spune (cu o nuanță depreciativă) despre cineva (mai ales despre un hoț) care e dibaci și șiret. 2. Fig. Epitet dat unei femei vorbărețe, limbute; gaiță. Pre femeile limbute, cărora li îmblă gura prea des, le poreclesc «țărci». MARIAN, O. II 60. ♦ (Rar) Epitet dat unei persoane care merge prea iute și săltînd. Pre bărbații lungi în picioare, cari merg prea iute și tot sar încolo și-ncoace, romînul îi numește... «țarcă». MARIAN, O. II 60.

țárcă (pop., reg.) s. f., g.-d. art. țắrcii; pl. țărci

țárcă s. f., g.-d. art. țărcii; pl. țărci

ȚÁRCĂ s. v. coțofană, gura.

țárcă (-țắrci), s. f. – Coțofană (Pica caudata). Mag. szarka, din sl. svraka (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 429; Gáldi, Dict., 165), cf. slov. sraka, rus. soroka. În Trans. și Mold.

ȚÁRCĂ țărci f. 1) pop. Pasăre sedentară, de talie medie, cu aripi scurte și coadă lungă, cu penaj alb-negru foarte gălăgioasă și hrăpăreață; coțofană. 2) fig. peior. Femeie guralivă. [G.-D. tărcii] /<ung. szarka

țarcă f. Zool. Mold. coțofană. [Și sarcă Tr. = ung. SZARKA (printr’un intermediar săsesc)].

țárcă f., pl. e și țărcĭ (din sarcă [Trans. Maram.], d. ung. szarka, țarcă [ca țarțam d. ung. szerszám], d. vsl. svraka, țarcă, de unde vine și sîrb. staka, svraka, švraka, bg. svraka, rus. soróka. V. tarcat, sfrancĭoc, știrică). Mold. nord. Trans. Coțofană.

țarcă s. v. COȚOFANĂ. GURĂ.

țárcă, s.f. – v. sarcă („coțofană”).

țárcă, s.f. – 1. Sarcă, coțofană (Pica caudata). 2. (Ref. la capre) Negru cu alb (Precup 1926). – Din magh. szarka (< sl. svraka).

țarcă, țărci s. f. (peior.) 1. gură 2. femeie care se mișcă și vorbește mult