Dicționare ale limbii române

20 definiții pentru țărm

ȚĂRM, țărmuri, s. n. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ Fig. Tărâm, ținut, meleag. [Var.: (înv.) țắrmur, țắrmure s. n.] – Din țărmur (înv., probabil < lat.).
ȚẮRMUR s. n. v. țărm.
ȚẮRMURE s. n. v. țărm.
ȚĂRM, țărmuri, s. n. Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; p. ext. regiune de lângă o apă mare. ♦ Fig. Tărâm, ținut, meleag. [Var.: (înv.) țắrmur, țắrmure s. n.] – Din țărmur (înv., probabil < lat.).
ȚẮRMUR s. n. v. țărm.
ȚẮRMURE s. n. v. țărm.
ȚĂRM, țărmuri, s. n. 1. Fîșie îngustă de pămînt de-a lungul unei ape mari, mai ales de-a lungul unei mări (v. mal); p. ext. regiune de lîngă o apă (mai ales de lîngă o mare). Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 84. Dunărea, lărgită, taie o curbă în țărmul romînesc. VLAHUȚĂ, R. P. 7. La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Către nici un țărm al vieții n-am s-ajung să odihnesc. MACEDONSKI, O. I 95. 2. Fig. Ținut, tărîm. Lună, tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. Eu sînt în voia soartei un vecinic călător... Purtat printre popoare din țărmuri depărtate. ALECSANDRI, T. II 80. – Pl. și: (m.) țărmi (NECULUȚĂ, Ț. D. 31, MACEDONSKI, O. III 3). – Variante: țắrmur (GORJAN, H. I 41), țắrmure (SLAVICI, O. I 222, RUSSO, O. 105) s. m.
ȚẮRMUR s. m. v. țărm.
ȚẮRMURE s. m. v. țărm.
țărm s. n., pl. țắrmuri
țărm s. n., pl. țărmuri
ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ul Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)
țărm (-muri), s. n. – Mal, coastă, rivieră. – Var. înv. țărmure. Lat. termĕn (Lambrior, Rom., VII, 92; REW 8665; Pușcariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datorează unei var. *termonem (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306), ipoteză improbabilă; unui acuz. vulgar termĭnem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteză insuficientă; unui dim. *termŭlus › țărmur (Pușcariu 1715; cf. Pușcariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termĭna asimilat cu pl. în *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilări n › r. Forma modernă este un sing. regresiv, după pl. țămuri (Byck-Graur 28). Der. țărmuri, vb. (a limita); nețărmurit, adj. (infinit, fără limite); țărmuros, adj. (stîncos, abrupt).
ȚĂRM ~uri n. 1) Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; liman. ◊ ~ul mării litoral. 2) fig. Regiune alăturată unei astfel de fâșii. ~ul de nord. /Din țărmur înv.
țărm n. V. țărmure.
țărm(ure) n. 1. marginea unei mări, a unui fluviu, rîu, lac; 2. fig. limită: pe țărmul scurtei vieți AL. [Lat. TERMINUS (printr’o formă intermediară *TERMULUS); forma țărm e abstrasă din pl. țărmuri].
țărm n, pl. urĭ (lat. *térmulus [var. din termen și términus], termin, hotar, de unde s’a făcut *țărmur, țărmurĭ m., apoĭ, după mal, malurĭ, s’a făcut un sing. neutru țărm. Cp. cu ram și ramură). Rar. Mal (de mare, de rîŭ, de lac): luntrea a ajuns la țărm. – În L. V. m. țărmure, pl. art. țărmuriĭ. Rar țermure. Și azĭ scriŭ uniĭ țerm.[1]
ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)
țắrmure, țărmuri, s.f. – (reg.; înv.) Țărm (Faiciuc, 2008). – Lat. termen, terminus „limită, hotar; margine” (DER), cu var. interm. *termulus (Șăineanu, Scriban).
QUEEN MARY COAST [kuin meari kost] (ȚĂRMUL REGINEI MARY), porțiune a coastei antarctice, aparținând Australiei, extinsă între capul Filchner (91°53′ long. E) și c. 102° long. E, cu alt. de c. 1.300 m. Explorată de britanicul D. Mawson (1911-1914). Aici se află stațiunile de cercetări ruse Mirnîi și Pionerskaia.

țărm dex online | sinonim

țărm definitie

Intrare: țărm
țărm 1 pl. -uri substantiv neutru
țărmur substantiv neutru
țărmure substantiv neutru
țărm 2 pl. -i substantiv masculin