ȚENCÚȘĂ, țencușe, s. f. (Reg.) 1. Bucățică lunguiață și ascuțită care se taie și se scoate dintr-un pepene, dintr-o pâine etc. pentru a fi gustată. ♦ Așchie. 2. Numele unui joc asemănător cu țintarul. – Et. nec. Cf. germ. Zinke.

ȚENCÚȘĂ, țencușe, s. f. (Reg.) 1. Bucățică lunguiață și ascuțită care se taie și se scoate dintr-un pepene, dintr-o pâine etc. pentru a fi gustată. ♦ Așchie. 2. Numele unui joc asemănător cu țintarul. – Et. nec. Cf. germ. Zinke.

ȚĂNCÚȘ s. n. v. țencușă.

ȚENCÚȘĂ, țencușe și țencuși, s. f. 1. Bucățică lunguiață și ascuțită care se taie și se scoate dintr-un pepene, dintr-o pîine etc. pentru a se constata dacă acestea sînt bune, coapte etc. ♦ Bucățică de lemn; așchie. 2. Numele unui joc asemănător cu țintarul. Afară de asta mai aveam noi cu ce ne trece vremea, cînd voiam: țencușa, ba tăbăcăreasca sau concina. CREANGĂ, A. 104. – Variantă: țăncúș (POPA, V. 248) s. n.

țencúșă (reg.) s. f., art. țencúșa, g.-d. art. țencúșei; pl. țencúșe

țencúșă s. f., art. țencúșa, g.-d. art. țencúșei; pl. țencúșe

ȚENCÚȘĂ ~e f. 1) Bucățică de formă triunghiulară tăiată dintr-un pepene pentru a-i verifica calitatea. 2) Bucățică mică și subțire desprinsă dintr-un corp (de lemn, os etc.); așchie. 3) Mică ruptură făcută într-o haină prin agățare de ceva (de un cui). /țanc + suf. ~ușa

țăncușă f. și țăncuș n. Mold. 1. bețișor pe care țăranii crestează daraverile; 2. fig. crestătură: Prutul face un țăncuș adânc în pământul nostru (VLAHUȚĂ); 2. de-a țăncușă, un joc de copii, constând în înfigerea unui cuțit în pământ. [Din nemț. ZINKE, crestătură].

țencușă f. V. țăncușă.

țencúșe (vest) f., pl. ĭ, țăncúșă (est) f., pl. ĭ, și țăncúș (est) n., pl. e (cp. cu țenchĭ și cu germ. zinke, țumburuc). Părticică (din prescură). Părticică dintr’un pepene (o bucățică din coajă cu mĭez (cînd vreĭ să-l guștĭ. Bucata cea maĭ mică a răbojuluĭ (care rămîne p. control la cel ce are de primit baniĭ. Semn de recunoaștere făcut la urechea uneĭ vite (GrS. 6, 246). Mică ruptură într’o haĭnă cînd s’a aninat într’un cuĭ. Bucățică de lemn (numită și pană) pusă supt picĭoru uneĭ mese ca să nu se clatine (Bz.). Jocu numit și car, coțcă și țînțar (nord).