Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru țâră

ȚẤRĂ, țâre, s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.
ȚẤRĂ s. f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.
ȚÍRĂ s. f. v. țîră2.
ȚÎ́RĂ2 s. f. (Regional) Bucată ruptă (de undeva); ruptură, zdreanță. (Atestat în forma țiră) Avea o pălărie rea-n cap și niște desagi tot țiră-n spate. RETEGANUL, P. I 6. ◊ Expr. A se face țîră = a) a se rupe, a plesni, a se face fărîme. Cămășile pe ei erau negre ca coșul, nespălate cu lunile și făcute țîră de nu găseai petec bun să legi sare. ȘEZ. XII 105. (Fig.) Se cătrăni și să-nfioră, de gîndeai că toată țîră se face. RETEGANUL, P. V 42; b) a se strînge ghem (de frică). Să făcea țîră de frică ce-i era. ȘEZ. VII 184. – Variantă: țíră s. f.
ȚÎ́RĂ1 s. f. (În loc. adj. și adv.) O țîră = puțin. Stai o țîră, să vă-ntreb eu ceva, că tot sînteți aici. DUMITRIU, N. 280. S-a depărtat o țîră de noi, pășind de-a-ndăratelea. VORNIC, P. 100. Intră în coliba mea de te ospătează și te odihnește o țîră. POPESCU, B. II 30. ◊ (Legat de substantiv prin prep. «de») Îngăduiți să mai iau o țîră de putere din ploscă. SADOVEANU, N. F. 18. Veneam înapoi pe vagon, de mă udase o țîră de ploaie. C. PETRESCU, S. 148. Îi vîram o țîră de minte lui Gavril. ALECSANDRI, T. 1533. (În contexte figurate) Mi-a trimis mîndra d-acasă, Într-o foaie de bujor, Mi-a trimis o țîr* de dor. BIBICESCU, P. P. 25.
!țấră (pop.) s. f., g.-d. art. țấrei; pl. țấre
țâră s. f., pl. țâre
ȚÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, picătură, pișcătură, ruptură, strop, zdreanță.
ȚÂRĂ f. pop.: O ~ a) o cantitate foarte mică; puțin de tot; un pic; oleacă; nițel; b) o clipă; un moment. /Din țâr
țără f. 1. picătură; 2. fig. mică cantitate, puțin de tot: o țără de pâine; 3. moment: numai o țără cât a stat de s’a uitat CR. [V. țăr!].
țî́ră f. (d. țîr 1). Maĭ ales în Olt. Fam. (o țîră). O leacă, un pic, puțin: o țîră de apă, de mîncare, de vreme. Vest. Est. Cu țîra saŭ țîra-țîra, cu țîrîita, cîte puțin: a plăti țîra-țîra. Trans. Un suman țîră, un suman hărtănit, ferfeniță.
țî s. v. FĂRÎMĂ. FIR. JERPELITURĂ. PIC. PICĂTURĂ. PIȘCĂTURĂ. RUPTURĂ. STROP. ZDREANȚĂ.
țấră, țâre, s.f. – (reg.) Cantitate mică din ceva. În expr. a se face țâră = a se rupe, a se face bucăți. „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi, 1925: 280). ♦ (onom.) Țâră, Țâra, nume de familie în Maramureș. – Et. nec. (DEX); cuvânt autohton, din i.-e. *k’er, dac. *sar- (Reichenkron, 1966); posibil cuvânt autohton (Brâncuș, 1983); cf. alb. cërre (MDA).
țấră, -e, s.f. – Cantitate mică din ceva. O țâră = un pic, un strop, puțin. În expr. a se face țâră = a se rupe, a se face bucăți. „Că de nu-i îndărăpta, / Din vârv până-n rădăcină / Te fac țâră și făină” (Papahagi 1925: 280). – Posibil cuvânt autohton (Brâncuși 1983); Cf. alb. cërre (MDA).

țâră dex online | sinonim

țâră definitie

Intrare: țâră
țiră substantiv feminin
țâră substantiv feminin