9 definiții pentru țârâitură
ȚÂRÂITÚRĂ, țârâituri,
s. f. Țârâit2. [
Pr.: -râ-i-. –
Var.:
țârcâitúră s. f.] –
Țârâi2 +
suf. -tură.
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. ȚÂRÂITÚRĂ, țârâituri,
s. f. Țârâit2. [
Pr.: -râ-i-. –
Var.:
țârcâitúră s. f.] –
Țârâi2 +
suf. -tură.
ȚÂRCÂITÚRĂ s. f. v. țârâitură. ȚÎRÎITÚRĂ, țîrîituri,
s. f. Faptul de a țîrîi1; zgomotul produs de unele insecte, de unele instrumente cu coarde etc. La hanuri, în marginea satelor, erau înjghebate hori și roatele zburau în țîrîiturile scripcelor. SADOVEANU, O. VII 327. Țîrîitura înceată a greierilor poate să se audă numai cînd omul e singur. GHEREA, ST. CR. I 138.
țârâitúră (-râ-i-)
s. f.,
g.-d. art. țârâitúrii;
pl. țârâitúri
țârâitúră s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. țârâitúrii; pl. țârâitúri țârcâitúră, țârcâitúri, s.f. (reg.) 1. strop, picătură. 2. afacere mică neînsemnată. ȚÎRÎITURĂ s. țîrîit, zbîrnîit. (~ soneriei.) țârâitură dex online | sinonim
țârâitură definitie
Intrare: țârâitură
țârcâitură substantiv feminin
țârâitură substantiv feminin
- silabisire: țâ-râ-i-tu-ră