țándără (vest) și țándură (est) f., pl. ĭ (sas. zander, așchie de ațîțat focu; germ. zunder, ĭască de ațîțat focu. Cp. cu maldăr, -ur. Dac. 3. 709). Sfărămătură de sticlă, de porțelan, de lut, de spijă, de lemn (cînd loveștĭ cu toporu): paharuluĭ ĭ-a sărit țandura. Fig. A-țĭ sări țandura, a te formaliza, a te înfuria. V. așchie.