ciut1, ~ă a [At: CANTEMIR, I. 1.1, 126 / V: (reg) șut / Pl: ~úți, ~e / E: ns cf alb shut] 1 (D. vite) Căruia i s-au tăiat coarnele. 2 (D. vite) Căruia i-au picat coarnele. 3 (D. vite) Cu ambele coarne lăsate în jos. 4 (D. vite) Fără un corn. 5 (Rar; d. vite) Care are coada tăiată. 6 (D. animale, mai ales d. câini) Cu urechile mici (sau fără urechi) Cf ciul. 7 (D. lâna oilor) De o culoare deosebită. 8 (Trs; d. oameni îf șut) Stângaci. 9 (Trs; fig; d. oameni îf șut) Tont.

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.

ȘUT3, -Ă adj. v. ciut.

ȘUT1, șuturi, s. n. Durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină; schimb; normă a unui miner în timpul unui schimb. – Din germ. Schicht.

ȘUT2, șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.

ȘUT3, -Ă adj. v. ciut.

ȘUT1, șuturi, s. n. Durata zilei de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină; schimb; normă a unui miner în timpul unui schimb. – Din germ. Schicht.

ȘUT2, șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul, cu mâna, cu capul sau cu un instrument special în minge, la anumite jocuri sportive. – Din fr., engl. shoot.

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre vite și alte animale cornute) Fără coarne. Bou ciut. Capră ciută, ▭ Ochilă vedea, toate cele... și numai înghețai ce da dintr-însul: Că e laie, Că-i bălaie; Că e ciută, Că-i cornută. CREANGĂ, P. 247. O țiu de coarne, se uită, Și tot strigă că e ciută! PANN, P. V. I 93. – Variantă: (regional) șut, -ă (ȘEZ. III 10, TEODORESCU, P. P. 401) adj.

ȘUT3, -Ă adj. v. ciut.

ȘUT1, șuturi, s. n. Durata de lucru a unei echipe de muncitori într-o mină; muncă pe care o face un miner în timpul unui schimb. își făcea șutul așa cum a prins cu ani în urmă, cînd a învățat meseria asta. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 17/1. Din spuma Jiului răsar A stelelor puzderii, Cînd de la șut se-ntoarnă iar Spre casa lor, minerii. FRUNZĂ, Z. 31, Mergi la șut cu tata? DAVIDOGLU, M. 48.

ȘUT2, șuturi, s. n. Lovitură (puternică) dată cu piciorul în minge la fotbal, la rugbi etc.

ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte

șut s. n., pl. șúturi

ciut adj. m., pl. ciuți; f. sg. ciútă, pl. ciúte

șut (miner., sport) s. n., pl. șúturi

CIUT adj. (reg.) melcat. (Animal cornut ~.)

ȘUT s. (MIN.) schimb.

ȘUT s.n. 1. Lovitură foarte puternică dată cu piciorul (sau cu mâna) în minge la fotbal, la rugbi etc. ◊ Șut de penalitate = lovitură acordată în jocul de hochei pe gheață împotriva echipei care a săvârșit o anumită infracțiune. 2. Lucrul executat de un miner într-o zi în mină. ♦ Timpul cât lucrează o echipă de mineri de când intră și până iese din mină; schimb. [< engl. shoot].

ȘUT1 s. n. durata zilei de muncă în mină, schimb; normă a unui miner într-un schimb. (< germ. Schicht)

ȘUT2 s. n. lovitură foarte puternică dată cu piciorul (cu mâna, cu capul sau cu un instrument special) la diferite jocuri sportive. ♦ ~ de penalitate = lovitură de pedeapsă la hochei pe gheață. (< fr., engl. shoot)

ciut (ciútă), adj. – 1. Cu coarnele tăiate, fără coarne sau fără un corn. – 2. Cu urechile tăiate, fără urechi sau fără o ureche. – 3. (Animal) care are coarnele sau urechile foarte mici. – 4. (Trans.) Greoi, neîndemînatic. – Var. șut, ciut, megl. ciut. Creație expresivă, ca ciot „ciuntitură” și bot „rît; cioc” (cu der. bont „tocit” ca ciunt). Cf. it. ciotto „șchiop”, a cărui origine este necunoscută după Prati 287. Este cuvînt comun aproape tututor limbilor balcanice (alb. šut, šüt, bg., sb. šut, mag. csuta, suta, ceh. šutá, pol. szuty, rut. šuta, toate cu sensul de „fără coarne”), fie că este vorba de formații expresive independente, fie de împrumuturi din rom. Totuși opiniile asupra originilor cuvîntului rom. sînt împărțite. Cea mai curentă este cea care îl derivă din alb. (Meyer 420; Philippide, II, 707; Capidan, Dacor., I, 512 și II, 550; DAR); pentru a rezolva dificultatea ridicată de fonetism, s-a apelat la (Capidan) la explicația care pornește de la forma alb. articulată të šut. Această ipoteză nu este imposibilă, însă nu este folositoare, în lumina tuturor rădăcinilor expresive rom., care indică, prin aceleași mijloace, aceeași noțiune. După Cihac, II, 59, ar trebui pornit de la bg. După Pascu, I, 194, de la un lat. *tiutus, din gr. τυτθός și după Giulgea, RF, 49, din lat. exutus „scos, luat”, ipoteze forțate și neinteresante. Cf. Rosetti, II, 114. Aceeași rădăcină prezintă și o var. cu infix nazal, ciunt, adj. (mutilat; ciung; se spune despre oamenii, animalele sau obiectele cărora le lipsește un membru sau o parte), pentru a cărui formație cf. paralelismul lui bot și bont, ciont și probabil cioc și ciung; cf. și it. cioncare (calabr. ciuncari) „a mutila”. Der. ciunti (var. ciunta), vb. (a tăia, a reteza, a amputa, a tăia crengi); ciuntitură, s. f. (acțiunea de a reteza; membru sau parte retezată); ciută, s. f. (căprioară; animal sălbatic, fiară), pe care Capida, Dacor., I, 512 și II, 550 și DAR îl derivă direct din alb. të šute „ciută”; ciutărie, s. f. (parc rezervat pentru creșterea cerbilor); ciutac (var. ciutan, ciutaș), s. m. (nume de bou); ciutit, adj. (fără coarne).

CIUT ciútă (ciuți, ciúte) și substantival (despre animale cornute) Care este lipsit de coarne; fără coarne. /Cuv. autoht.

ȘUT1 ~uri n. Durata zilei de lucru a unei echipe de mineri. /<germ. Schicht

ȘUT2 ~uri n. (în unele jocuri sportive) Lovire puternică a mingii sau a pucului cu scopul de a înscrie un punct. ~ cu capul. ~ în poartă. /<fr., engl. shoot

șut4, -ă, (reg.) 1. (despre mâncăruri) picant. 2. (despre capre) fără un corn.

șut2, șúturi, s.n. (reg.) 1. menghină. 2. scaun folosit de dulgheri pentru a ciopli lemnul cu ajutorul cuțitoaiei.

șut3, șúturi, s.n. (reg.) 1. deschizătură în acoperișul unei case, care permite luminarea și aerisirea podului sau prin care iese fumul. 2. capătul crestat al stâlpilor unei case țărănești.

ciut a. lipsit de un corn (despre vite). [Termen înrudit cu ciot, trunchiu, și însemnând lit. trunchiat].

șut a. Mold. ciut (de coarne): vacă șută de un corn. [Șerb. ȘUT].

cĭut, -ă adj. (var. din cĭunt, ca cĭot din cĭont. Rudă cu ung. csut, cĭunt, suta, cĭut; sîrb. bg. alb. šut, cĭut; ceh. šuta koza, capră cĭută; pol. szuty, rut. šuta. Rudă și cu vsl. bg. košúta, sîrb. kóšuta, cĭută, cerboaĭcă, de unde vine și numele de familie unguresc Kossut și chear lat. Cossutianus, menționat de Tacit). Fără coarne: capră cĭută. – În vest șut.

șut, V. cĭut.

CIUT adj. (reg.) melcat. (Animal cornut ~.)

ȘUT s. (MIN.) schimb.

șut s. v. HOȚ. MENGHINĂ. PUNGAȘ.

centráre-șut s. f. (sport) Centrare care este în același timp șut spre poartă ◊ „[...] bucureștenii au hotărât repede soarta jocului, marcând încă în primele 13 minute, de două ori, la centrările-șut ale lui I.” I.B. 30 X 86 p. 7 (din centrare + șut)

șut s. m. Hoț de buzunare ◊ „Pe linia autobuzului 331 [...] operează patru echipe a câte patru hoți de buzunare (șuți).” R.l. 24 III 93 p. 8. ◊ „Șuții lucrează, cu profesionalism, la buzunare” Expres 45/94 p. 6 (din șutí)

ciút, -ă, ciuți, -te, adj. – 1. Fără coarne; cu coarnele tăiate sau căzute; șut: „O rămas pă vârv de munte / La oile cele ciute”; „Cu oi șute și cu șchioape” (Papahagi, 1925: 121). 2. Cu coada tăiată. 3. Cu urechi mici. 4. Stângaci, neîndemânatic. ♦ (onom.) Șut, Șuta, Șutea, nume de familie în Maramureș. – Cf. alb. shut (DEX, MDA); termen autohton (alb. shut) (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș); creație expresivă ca și ciot și bot (DER).

șut2, adj. – v. ciut („fără coarne”).

șut1, șuturi, s.n. – (reg.) Durata unei zile de lucru a unui miner; schimb. – Din germ. Schicht „schimb de muncitori; tură” (DEX, MDA).

ciút, -ă, adj. – Fără coarne; cu coarnele tăiate sau căzute; șut: „O rămas pă vârv de munte / La oile cele ciute” – Termen autohton (Brâncuși 1963; Rosetti 1962); Cf. alb. shut.

șut2, -ă, (ciut), adj. – (ref. la animale cornute) Fără corn; ciut, ciunt; sau cu cornițe foarte mici: „Cu oi șute și cu șchioape” (Papahagi 1925: 121). – Termen autohton, cf. alb. shut (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

șut1, -uri, s.n. – Durata unei zile de lucru a unui miner; schimb. – Din germ. Schicht „schimb, durată” (DEX).

ȘUT adj. (ciut). 1. Șuta, Al., act.; – ard., 1726 (Paș). 2. Șutul, Fl. (17 B I 368, II 413; Cras). 3. Șutescu (Paș). 4. Șutii 1451 (Ț-Rom 228); -ă (17 B II 191; Paș). 5. Șutitul, N. (16 B V 199). 6. Șuteu (Ard) cf. magh. sütö „brutar” (etim. Pașca). 7. Șuteica (Paș). 8. Șutiul (Cat). 9. Cf. Șutaianul log. munt., 1631 (Sd VII 272), < Șutaia n. marital + -an.

a lua în șuturi expr. 1. a bate 2. a certa