șúră (șuri), s. f. – 1. Grînar, hambar. – 2. Adăpost, refugiu. Germ. Scheuer, prin intermediul rut. šura (Diez, Gramm., I, 129; Tiktin; Bogrea, Dacor., IV, 849), săs. Schyren (Mîndrescu 92; Borcea 214), mag. csúr (Cihac, II, 529; Gáldi. Dict., 196).