Dicționare ale limbii române

28 definiții pentru șuia

ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg. și fam.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.
ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.
ȘUI1, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.
ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.
ȘUI2, ȘÚIE, șui, șuie, adj. (Despre ființe) Subțire, zvelt; (despre plante și părți ale lor) mlădios. Era un vlăjgan cam înalt, șui, cu capul mic, nas ascuțit. CAMIL PETRESCU, O. II 14. Măruntă și șuie, cu încheieturi gingaș strunguite la mîini și picioare. M. I. CARAGIALE, C. 126. [Cerbul] se ivește un minut prin cîmpie... cu trupul șui și elegant. ODOBESCU, S. III 136. În insula cea pustie și prigorită de soarele african, abia se zăreau cîțiva copaci din aceia cu ramurile-nalte și șuie, care se cheamă palmi. id. ib. 251. ♦ (Despre obiecte) îngust. Pe scîndura șui s-a poticnit... Dar cît ai clipi a fost iar în picioare. POPA, V. 317. ♦ (Neobișnuit, despre priviri) Pătrunzător, ascuțit. P-un copac înalt să suie, Pe-ntinsori de codri negri aruncînd privirea șuie, În adîncă depărtare el văzu zare de foc. EMINESCU, L. P. 126.
ȘUI3, ȘÚIE, șui, șuie, adj. Care nu-i întreg la minte; zănatic. Am trîntit... în spinarea unui arlechin șui o largă purpură imperială. CARAGIALE, O. III 261. Prost ca gardul de răchită, Șui ca clanța de la ușă. EMINESCU, L. P. 125. Îi șui... n-are toate grăunțele în cap. ȘEZ. IX 149. ◊ (Substantivat) M-ai lăsat de rîsul unui șui ca Ivan. CREANGĂ, P. 318.
ȘUIÁ, șuiez, vb. I. Refl. (Despre ființe) A deveni subțire, a slăbi; a se jigări. De trai rău... te-ai supțirat, te-ai șuiat, te-ai încovrigat. La TDRG.
ȘUIÁ, șuiez, vb. I. Refl. (Reg.; despre ființe) A se subția, a slăbi; a se jigări. – Din șui2.
șui (reg., fam.) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie
șui (zvelt; strâmb; nătâng) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie
ȘUI adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt.
ȘUI adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.
șúi (-ie), adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s. f. (fier de marcat); șuiță, s. f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).
șuí (șuiésc, șuít), vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s. n. (susur, murmur).
șúi (-íe), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol.
ȘUI1 șuie adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec.
ȘUI2 șuie adj. și substantival fam. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la cap; zălud; zurliu; tuieș. /<sl. šuj
șui6, șúie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește.
șuiá1, șuiéz, vb. I refl. (reg.; despre oameni) a slăbi, a se sfriji.
șuiá2, șuiéz, vb. I refl. (reg.) a îndepărta, a împinge cu violență.
șuiu a. și m. subțire și înalt (vorbind de oameni și de cai): cu trupul șuiu și elegant OD. [Origină necunoscută].
șuiu a. și m. Mold. țicnit, nebun: m’ai lăsat de râsul unui șuiu CR. [Slav, ȘUI, stâng (lit. stângaciu, într’o parte)].
3) șuĭ, -ĭe adj. (cp. cu ceh. šuhaj, om supțire). Munt. Zvelt: trup șuĭ. Zvelt: trup șuĭ. V. șuĭeț.
2) șuĭ, -ĭe adj. (vsl. šuĭ, stîng, „pornit la stînga”. Cp. cu stîngacĭ și sinistru). Fam. Cam nebun, șuchet, țicnit, tuĭ.
șuĭéz (mă) v. refl. (d. șuĭ 3). Vest. Mă supțiez.
șui adj. v. ASTMATIC. DIFORM. HIDOS. HÎD. MONSTRUOS. POCIT. RESPINGĂTOR. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. SUBȚIRATIC. SUBȚIRE. SUPLU. URÎT. ZVELT.
șui adj., s. v. BLEG. NĂTĂFLEȚ. NĂTĂRĂU. NĂTÎNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.
șui, -e, șui, -e adj. 1. strâmb, diform 2. zănatic, țicnit; nătâng

șuia dex online | sinonim

șuia definitie

Intrare: șui (subțire)
șui 2 adj. adjectiv
Intrare: șui (strâmb)
șui 2 adj. adjectiv
Intrare: șui (vb.)
șui 3 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: șuia
șuia conjugarea a II-a grupa I verb reflexiv