ștreáng (-guri), s. n. – 1. Funie, coardă. – 2. Funie de spînzurat. – 3. Frînghie pentru înhămat calul la căruță. – 4. (Arg.) Cravată. – Megl. ștrang. Germ. Strang, prin intermediul sl., cf. sb. stranjga, ca și sp. estrenque, it. stringa (Cihac, II, 394). – Der. directă din germ. (Borcea 212) sau prin intermediul mag. istráng (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 196) este mai puțin probabilă, avînd în vedere megl. Der. ștrengar, s. m. (înv., zburdalnic, poznaș; vagabond, haimana), mai înainte cu sensul „bun de pus în furci”, cf. spînzurat (pentru formă, cf. it. stringaio, roman. strengaro „sforar”); ștrengări, vb. (a se ține de pozne, a hoinări); ștrengărie, s. f. (poznă, năzbîtie); ștrengăresc, adj. (de ștrengar); ștrengărește, adv. (ca ștrengarii); ștrengăriță, s. f. (fată zglobie, poznașă).