Dicționare ale limbii române

40 definiții pentru șters

ȘTÉRGE, șterg, vb. III. 1. Tranz. A freca suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid sau o substanță străină care îl acoperă. ◊ Expr. (Fam.) A șterge putina sau a o șterge = a pleca repede și pe neobservate. (Refl.; fam.) A se șterge pe (sau la) bot (de ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua gândul (de la ceva). 2. Tranz. A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă un text scris, un desen, răzând cu o gumă, trăgând linii deasupra etc. ◊ Expr. A șterge cu buretele = a da uitării o greșeală a cuiva, a ierta. ♦ A înlătura o înregistrare anterioară de pe banda magnetică, în vederea unei noi înregistrări. ♦ A scoate din evidență; a anula. 3. Refl. A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. ♦ A-și pierde conturul; a se estompa, a se întuneca. 4. Tranz. și refl. A face să nu mai existe sau a înceta să mai existe, a (se) pierde fără urmă, a face să dispară sau a dispărea din amintire, din minte. ◊ Expr. (Tranz.) A șterge de pe fața pământului = a omorî; a distruge. 5. Refl. și tranz. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingându-l ușor. ♦ Tranz. (Rar) A lovi, a izbi. ◊ Expr. (Fam.) A șterge (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă. 6. Tranz. Fig. (Fam.) A fura, a șterpeli. [Perf. s. ștersei, part. șters] – Lat. extergere.
ȘTERS1 s. n. Faptul de a șterge. – V. șterge.
ȘTERS2, ȘTEÁRSĂ, șterși, -se, adj. 1. (Despre cuvinte, fragmente dintr-un text etc.) Care nu se vede bine; care a fost ras, tăiat cu o linie, suprimat. 2. Lipsit de culoare, de strălucire; neclar, spălăcit, palid. ♦ Fig. (Despre oameni) Lipsit de expresivitate; neremarcabil; fără calități, mediocru. 3. Care și-a pierdut forma, aspectul; tocit. ♦ Estompat, vag. 4. Fig. (Despre sunete, glas) Lipsit de rezonanță; stins. – V. șterge.
ȘTÉRGE, șterg, vb. III. 1. Tranz. A freca suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid sau o substanță străină care îl acoperă. ◊ Expr. (Fam.) A șterge putina sau a o șterge = a pleca repede și pe neobservate. (Refl.; fam.) A se șterge pe (sau la) bot (de ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva), a-și lua gândul (de la ceva). 2. Tranz. A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă un text scris, un desen, răzând cu o gumă, trăgând linii deasupra etc. ◊ Expr. A șterge cu buretele = a da uitării o greșeală a cuiva, a ierta. ♦ A scoate din evidență; a anula. 3. Refl. A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. ♦ A-și pierde conturul; a se estompa, a se întuneca. 4. Tranz. și refl. A face să nu mai existe sau a înceta să mai existe, a (se) pierde fără urmă, a face să dispară sau a dispărea din amintire, din minte. ◊ Expr. (Tranz.) A șterge de pe fața pământului = a omorî; a distruge. 5. Refl. și tranz. A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingându-l ușor. ♦ Tranz. (Rar) A lovi, a izbi. ◊ Expr. (Fam.) A șterge (cuiva) o palmă = a da (cuiva) o palmă. 6. Tranz. Fig. (Fam.) A fura, a șterpeli. [Perf. s. ștersei, part. șters] – Lat. extergere.
ȘTERS2, ȘTEÁRSĂ, șterși, -se, adj. 1. (Despre cuvinte, fragmente dintr-un text etc.) Care nu se vede bine; care a fost ras, tăiat cu o linie, suprimat. 2. Lipsit de culoare, de strălucire; neclar, spălăcit, palid. ♦ Fig. (Despre oameni) Lipsit de expresivitate; neremarcabil; fără calități, mediocru. 3. Care și-a pierdut forma, aspectul; tocit. ♦ Estompat, vag. 4. Fig. (Despre sunete, glas) Lipsit de rezonanță; stins. – V. șterge.
ȘTERS1 s. n. Faptul de a șterge. – V. șterge.
ȘTÉRGE, șterg, vb. III. 1. Tranz. A freca (ușor) suprafața unui obiect pentru a face să dispară un lichid care o umezește (v. usca) sau o substanță străină care o acoperă (v. curăța). A prins baioneta... a șters-o de mîneca hainei. SAHIA, N. 69. Scoase batista, îl șterse nițel la bot și-l sărută. ISPIRESCU, L. 53. Șterge-ți ochii, nu mai plînge. EMINESCU, O. I 30. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», și, arătînd materia îndepărtată) Șterse scaunele și mesele de praf. RETEGANUL, P. IV 5. Șterge ranele de sînge. ALECSANDRI, P. P. 315. O năframă de in, Ca să-mi șterg gurița de vin. TEODORESCU P. P. 167. ◊ (Complementul indică materia îndepărtată) Își șterse cu mineca cămășii sudoarea care-i șiroia pe față. DUMITRIU, N. 258. O cuprinse părintește... ștergîndu-i lacrimile ca unui copil. GALACTION, O. I 192. Cu mîna dreaptă apucînd de colț mîneca ei stingă, își ștergea plînsoarea. COȘBUC, P. I 250. (În contexte figurate) Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrine. EMINESCU, O. I 32. Uitarea șterge lacrimile. BOLINTINEANU, O. 458. ◊ Refl. Ai dreptate, a zis... ștergîndu-se la ochi. CARAGIALE, O. III 75. (Expr.) Cît te-ai șterge la ochi v. ochi. A se șterge pe bot v. bot. A se șterge pe buze v. buză. 2. Tranz. (Cu privire la texte scrise, imprimate, desenate) A face să nu se mai cunoască, să nu se mai vadă (răzînd cu o gumă, trăgînd deasupra o linie etc.). Nu uita să adaoge ori să șteargă un nume. C. PETRESCU, C. V. 178. ◊ Absol.. Scriind și ștergînd, nu-și putea alunga întrebarea iritantă. C. PETRESCU, C. V. 134. ◊ Expr. A șterge cu buretele = a da uitării (o greșeală a cuiva), a nu mai ține seama; a uita, a ierta. ♦ A anula, a suprima, a face să dispară. A chemat pe Leonte Bumbu logofătul și i-a poruncit să șteargă din catastife toată datoria tătîne-său. REBREANU, R. I 239. Vizirul șterse drepturile ce Principatele... își păstraseră. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Fig. Ca să le șteargă decepția, adăogă că după amiază la cinci are să le comunice lor ce-i va mai sosi. REBREANU, R. II 80. Du-te și spune sătenilor dumitale, moș Ioane, că pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat domnitorul țării și ț-a șters rușinea. CREANGĂ, A. 160. Numai o purtare cinstită va șterge pata ce și-a făcut. GHICA, A. 570. Timpul șterge durerile. BOLINTINEANU, O. 458. ◊ Refl. Zîmbetul i se ștergea încetișor de pe fața rotundă. DUMITRIU, N. 175. 3. Refl. A-și pierde strălucirea, relieful, culoarea sub acțiunea unor cauze exterioare. Cum se șterg de pașii gloatei slovele de pe-un mormînt. DAVILA, V. V. 61. Aurul de pe spata legăturii de piele se ștersese pe alocurea. EMINESCU, N. 45. ◊ Fig. A lumii temelie se mișcă, se clătește. Vechile instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, P. 78. ♦ A-și pierde conturul, a se estompa, a se întuneca, a înceta să se mai vadă. Apoi ultimele luciri ale soarelui se șterseră. SADOVEANU, O. I 300. Carpații prind în zare să se șteargă. IOSIF, V. 67. Uite cum se șterg pălite de pe boltă mii de stele. DAVILA, V. V. 184. În fața mea soarele asfințește, valea se umple de umbră, toate se-ntunecă și se șterg. VLAHUȚĂ, O. A. 366. Corbul iute-n zbor sărea... Pînă-n zare ajungea și din zare se ștergea. ALECSANDRI, P. P. 142. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «din minte» sau «din inimă») A dispărea din amintire, a cădea în uitare. Era una din acele dimineți albastre, vesele care, nu știu de ce, nu se mai șterg din minte. BART, E. 131. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spinului. CREANGĂ, P. 209. Au trecut, s-au șters zilele de dor pe cînd el rătăcea prin luncă. ODOBESCU, S. III 84. ◊ Tranz. Căuta să șteargă din minte tot ce se întîmplase. BART, E. 59. Șterge din inima ta Pe cel ce adio-ți zice. ALECSANDRI, P. II 99. 4. Tranz. Fig. A desființa, a distruge, a nimici. Noroadele prin cugetare în ziua asta-și dau cuvînt Să șteargă tronuri și hotare, Să facă pace pe pămint. DEMETRESCU, O. 80. ◊ Expr. A șterge (pe cineva) de pe fața pămîntului = a omorî. Nu cumva să blestești din gură... că te-am șters de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 207. 5. Refl. (Rar) A trece foarte aproape de ceva sau de cineva, atingîndu-se ușor. Un soldat ștergîndu-se pe lîngă ea, o lovi cu cotul. ARDELEANU, D. 111. ♦ Tranz. (Rar) A lovi, a izbi, a bate. Badea Isac îl șterse în moalele capului. SADOVEANU, O. VIII 258. ◊ Expr. (Familiar) A șterge (cuiva) o palmă = a trage (cuiva) o palmă. Se viră... in odaie la Ivan, și-i șterge o palmă prin somn. CREANGĂ, P. 303. Vidrii o palmă-i ștergea Și Vidra se mînia. BIBICESCU, P. P. 323. ♦ Tranz. A reteza dintr-o singură lovitură. Cînd vede balaurul, îi șterge capul cu sabia. SEVASTOS, la TDRG. 6. Tranz. (Familiar) A fura, a șterpeli. Au șters boierului punga cu galbini de sub căpătîi. SBIERA, P. 257. Acum înțelese că vreun fur i le-a șters. ISPIRESCU, L. 109. Iar mi-a șters carboave. CARAGIALE, O. II 76. Hait! mi-l șterse potlogaru drept suvenir... bunătate de săcușor. ALECSANDRI, T. I 311. 7. Tranz. (În expr.) A o șterge = a pleca repede și pe furiș (de undeva); a o tuli, a o lua la sănătoasa. Într-o noapte au șters-o pe ascuns. BART, E. 277. O șterg de-acasă frumușel; Grivei cu mine, eu cu el. IOSIF, PATR. 16. Mai bine ar fi... s-o ștergi mîine din revărsatul zorilor. DELAVRANCEA, S. 242. (Întărit prin «la picior») În loc să se lege pe ea cu brîul, legă o oaie, iar ea o șterge la picior. SEVASTOS, N. 272. A șterge putina = a spăla putina, v. putină. Eu, văzînd treaba cum merge, Căutai putin-a șterge. MARIAN, S. 101.- Forme gramaticale: perf. s. ștersei, part. șters.
ȘTERS1 s. n. Faptul de a șterge; ștergere. La casele lui, hornurile se stricau de prea mult șters. GANE, N. III 167.
ȘTERS2, ȘTEÁRSĂ, șterși, -se, adj. Lipsit de culoare, de strălucire; spălăcit. Ne-am suit cu trăsurica la vii, pe-un soare șters de toamnă. SADOVEANU, O. VIII 159. El le privea cu ochii săi șterși. GANE, N. III 31. Din albastrul șters al cerului adînc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre. HOGAȘ, M. N. 14. ♦ Neclar, întunecat. Înfund, în depărtarea ștearsă, un punct mic, galben, licărește. BART, S. M. 18. Fig. Gîndul... la început îi licări șters și tremurător ca într-o ațipire de somn. VLAHUȚĂ, O. A. III 58. ♦ Care și-a pierdut forma, aspectul; tocit, ros. Aici, sub o lespede cu slove șterse, odihnesc oasele marelui voievod Mircea. VLAHUȚĂ, O. A. II 140. ♦ (Despre glas) Lipsit de rezonanță; stins. Vorbise cu o voce ștearsă, ca de departe. DUMITRIU, N. 271. ♦ Care nu atrage atenția prin nimic, care nu se remarcă în nici un fel. Din nou avu înfățișarea ștearsă de profesor pensionar. PETRESCU, C. V. 287.
ștérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șterg, perf. s. 1 sg. șterséi, 1 pl. ștérserăm; ger. ștergấnd; part. șters
șters s. n.
ștérge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl., șterg, perf. s. 1 sg. șterséi, 1 pl. ștérserăm; part. șters
șters s. n.
ȘTÉRGE vb. 1. a curăța. (~ praful.) 2. v. anula. 3. v. radia. 4. v. estompa.
ȘTÉRGE vb. v. aboli, căra, desființa, dispărea, distruge, fofila, fugi, fura, furișa, ierta, lua, nimici, pieri, rade, strecura, suprima, sustrage, zbughi, zdrobi.
ȘTERS adj. 1. v. anulat. 2. v. estompat. 3. estompat, pal, palid, pierdut, stins, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 4. v. spălăcit. 5. v. decolorat. 6. v. inexpresiv.
ȘTERS adj. v. drept, neted, plan, plat, șes.
A șterge ≠ a scrie
Șters ≠ aprins, expresiv, violent, viu
ștérge (-g, -rs), vb.1. A curăța, a usca, a zvînta. – 2. A curăța de praf, a freca, a scutura. – 3. A rade, a tăia, a bara, a anula. – 4. A elimina, a distruge, a anihila. – 5. A fura, a șterpeli. – 6. A face să dispară din minte, din amintire. – 7. (Cu pron. o) A pleca repede, a ieși în grabă. – 8. A atinge ușor, a linge. – Mr. aștergu, aștersu, aștergere, megl. șterg(iri). Lat. extĕrgĕre (Pușcariu 1643; REW 3088), cf. prov. esterzer, v. fr. esterdre, cat. estargir, sp. estarcir; probabil confundat cu abstergere. – Der. ștergar, s. n. (prosop, șervet; batistă, batic); ștergător, adj. (care șterge); ștergătoare, s. f. (cîrpă); ștergură, s. f. (Trans., prosop); cf. mînăștergură; șters, adj. (curățat, frecat, ras; decolorat; ros; uitat); neșters, adj. (neuitat); ștersătură (var. ștersură), s. f. (pasaj scris și șters).
A SE ȘTÉRGE mă șterg intranz. 1) (despre ființe) A trece foarte aproape, atingându-se ușor (de cineva sau de ceva). 2) (despre obiecte colorate) A-și pierde culoarea inițială (sub acțiunea unor factori externi); a se spălăci; a se decolora. 3) fig. A nu mai fi perceput (cu ajutorul simțurilor). 4) fig. A înceta de a mai exista; a dispărea. ~ din memorie.~ pe buze (sau pe bot) a-și lua nădejdea de la ceva râvnit. /<lat. extergere
A ȘTÉRGE șterg tranz. 1) (lichide sau alte substanțe) A îndepărta (de pe o suprafață) prin frecare ușoară (cu ceva). ~ praful. 2) (urmat uneori și de un complement indirect cu prepoziția de) A face să devină curat sau uscat. ~ ghetele de praf.~ putina (sau a o ~) a pleca grăbit și pe neobservate. Cât te-ai ~ la ochi într-o clipă. 3) (texte scrise sau desene) A tăia cu o linie, considerând neadecvat sau inutil. 4) fig. A face să se șteargă. ◊ ~ de pe fața pământului a distruge; a omorî. ~ urmele a face să dispară orice urmă. 5) A lovi cu repeziciune; a da o lovitură cu iuțeală. ~ o palmă. 6) pop. (lucruri mărunte) A fura cu abilitate; a șterpeli. /<lat. extergere
ȘTERS șteársă (șterși, ștérse) 1) v. A ȘTERGE și A SE ȘTERGE. 2) Care și-a pierdut forma inițială, aspectul. 3) fig. (despre persoane) Care manifestă insuficiente calități intelectuale; mărginit; limitat; redus; mediocru. 4) (despre stil) Care este lipsit de expresie; palid; inexpresiv; decolorat; fad. 5) fig. (despre sunete, glas) Care este lipsit de sonoritate; surd; mat. / v. a (se) șterge
șterge v. 1. a face să dispară figura, colorile, întipărirea unui lucru: a șterge o pată, a șterge cu buretele; 2. a scoate apa, praful, prin frecare: a șterge mâinile, a șterge de praf; 3. a rade ceva scris: a șterge un articol din lege; 4. a nimici: a șterge de pe fața pământului; 5. a curăța, a purifica: a șterge de pe frunte pata unei infamii; 6. Fig. a face să se uite: nu era om în mintea căruia să se șteargă lesne o înfruntare Od.; 7. fam. a fura: hoțul mi-a șters ceasul; a o șterge, a peri din ochi; 8. a da o lovitură pe furiș: i-a șters o palmă; 9. a dispare: vechile-i instituții se șterg, se nimicesc GR. AL. [Lat. EXTERGERE].
șters a. 1. fără lustru: cotoare ștearsă; 2. ros prin frecare: monedă ștearsă.
șterg, șters, a șterge v. tr. (lat. extĕrgĕre și -ére, pv. esterger [it. térgere, vfr. terdre, vsp. terger]. V. de-tersiv. Cp. cu merg). Curăț (periind, spălînd, frecînd orĭ răzuind): a șterge haĭnele de colb, de pete, fața de sudoare, tabla de cretă, nasu de mucĭ. Fac să dispară (periind, frecînd, răzuind orĭ spălînd orĭ pin vre-o procedură chimică): a șterge o pată cu clor, cu benzină, a șterge haĭnele cu peria, a șterge un cuvînt de pe hîrtie (răzuindu-l cu guma saŭ cu briceagul saŭ trăgînd peste el liniĭ așa în cît să nu maĭ poată fi citit). Fig. Anulez, suprim, scot, înlătur: a șterge un articul dintr’o lege. Fac să se uĭte, să nu se maĭ considere: a șterge amintirea unuĭ lucru, a șterge rușinea uneĭ înfrîngerĭ pintr’o strălucită biruință. Fam. Iron. Șterpelesc, fur: a șterge punga cuĭva. Trag, aplic (răpede): ĭ-a șters o palmă. A o șterge, a spăla putina, a dispărea pe furiș. A șterge de pe fața pămîntuluĭ, a suprima (a ucide, a dărăma). A șterge cu buretele, a da uĭtăriĭ, a ĭerta. Șterge-te pe bot! (iron.), pune-țĭ pofta’n cuĭ, rabdă!
ȘTERGE vb. 1. a curăța. (~ praful.) 2. a anula, a elimina, a înlătura, a scoate, a suprima, a tăia, (reg.) a ștricui. (A ~ un rînd, un fragment dintr-un text.) 3. a radia. (A ~ dintr-o evidență.) 4. a se estompa. (Conturul i s-a ~.)
șterge vb. v. ABOLI. CĂRA. DESFIINȚA. DISPĂREA. DISTRUGE. FOFILA. FUGI. FURA. FURIȘA. IERTA. LUA. NIMICI. PIERI. RADE. STRECURA. SUPRIMA. SUSTRAGE. ZBUGHI. ZDROBI.
ȘTERS adj. 1. anulat, eliminat, înlăturat, scos, suprimat, tăiat. (Un paragraf, un rînd ~.) 2. estompat, neclar, vag. (Un contur ~.) 3. estompat, pal, palid, pierdut, stins, (reg.) sărbeziu, (fig.) dulce, moale. (Culori ~.) 4. spălăcit, (livr.) tern, (reg.) stricat. (Nuanță ~.) 5. decolorat, spălăcit, (reg.) spălat, spălătocit, spălătuit. (Un material ~.) 6. inexpresiv, neexpresiv, searbăd, spălăcit. (O față ~.)
SI J’ECRIS QUATRE MOTS, J’EN EFFECERAI TROIS (fr.) dacă scriu patru cuvinte, voi șterge trei dintre ele – Boileau, „Satires”, III, 52. Vers celebru prin care se recomandă scriitorilor o mare exigență față de propria creație.
a o șterge expr. a pleca pe neobservate.
a o șterge la papuc expr. a pleca pe neobservate.
a se șterge pe bot (de ceva) expr. a fi nevoit să renunțe la ceva.
a șterge cu buretele expr. a da uitării o greșeală; a ierta.
a șterge de pe fața pământului expr. 1. a omorî (pe cineva). 2. a distruge (ceva), a nimici (ceva).
a șterge mucii cuiva expr. (sport – în box) a lovi adversarul la nas.
a șterge putina expr. a pleca pe neobservate.
gumă de șters SIDA expr. prezervativ.
șterge, șterg v. t. 1. a lovi, a izbi 2. a fura
șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă.

șters dex online | sinonim

șters definitie

Intrare: șterge
șterge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: șters (adj.)
șters 2 adj. adjectiv
Intrare: șters (s.n.)
șters 1 s.n. substantiv neutru (numai) singular