ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. (Rar) Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța.

ștănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 să ștănțuiáscă

ștănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștănțuiáscă

ȘTĂNȚUÍ vb. (TEHN.) a ștanța.

A ȘTĂNȚUÍ ~iésc tranz. v. A ȘTANȚA. /a ștanța + suf. ~ui