Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru ștănțui

ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. (Rar) Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.
ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța. – Ștanță + suf. -ui.
ȘTĂNȚUÍ, ștănțuiesc, vb. IV. Tranz. A ștanța.
ștănțuí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 să ștănțuiáscă
ștănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștănțuiésc, imperf. 3 sg. ștănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștănțuiáscă
ȘTĂNȚUÍ vb. (TEHN.) a ștanța.
A ȘTĂNȚUÍ ~iésc tranz. v. A ȘTANȚA. /a ștanța + suf. ~ui

ștănțui dex online | sinonim

ștănțui definitie

Intrare: ștănțui
ștănțui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv