ȘPERȚUIÁLĂ, șperțuieli, s. f. Faptul de a da sau de a primi șperț; mituială. – Șperțui + suf. -eală.

ȘPERȚUIÁLĂ, șperțuieli, s. f. Faptul de a da sau de a primi șperț; mituială. – Șperțui + suf. -eală.

ȘPERȚUIÁLĂ, șperțuieli, s. f. Faptul de a da (sau de a primi) șperț; mituială.

șperțuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. șperțuiélii; pl. șperțuiéli

șperțuiálă s. f., g.-d. art. șperțuiélii; pl. șperțuiéli

ȘPERȚUIÁLĂ s. v. mituire.

ȘPERȚUIALĂ s. mituială, mituire, (astăzi rar) sfănțuială, sfănțuire, (înv.) rușfetărie, (fig.) ungere. (~ unui funcționar incorect.)