Dicționare ale limbii române

2 intrări

17 definiții pentru șonț

ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Reg.; adesea substantivat) Șchiop, schilod. – Cf. ciont, magh. sánta.
ȘONT, ȘOÁNTĂ, șonți, șoante, adj. (Mold.) Bolnav de picioare, șchiop, schilod. (Substantivat) Îl și prind pe șontul Nataliei... îl și duc la post. CAMILAR, N. II 419. – Variantă: șonț, șoánță adj.
ȘONȚ2, ȘOÁNȚĂ adj. v. șont.
ȘONȚ1, șonți, s. m. (Rar) Nume de ocară dat nemților. V. șoacăț. Mă apropiu de neamțul meu și-i zic: Măi șonțule! deschide-ți urechile-n patru. alecsandri, la TDRG.
șont (reg.) adj. m., pl. șonți; f. șoántă, pl. șoánte
șont adj. m., pl. șonți; f. sg. șoántă, pl. șoánte
ȘONT adj. v. șchiop.
ȘONT adj., s. v. infirm, invalid, schilod.
șonț (-ți), s. m. – (Mold.) Șchiop. – Var. șonț. Creație expresivă, cf. bont, ciont, mont, tont, care exprimă ideea de „ciut”. Var. este un sing. analogic, format după pl. Cf. și șonț „neamț”, cu evoluția semantică la fel ca în țopîrlan. Der. din mag. sánta „șchiop” (Șeineanu, Semasiol., 171; Loewe 56; Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 183), care ar depinde de sb. šantav „șchiop”, slov. šantati „a șchiopăta” (Miklosich, Fremdw., 128), este mai puțin probabilă. Der. șonți, vb. (Mold., a șchiopăta, a deșela); șoni, vb. (Olt., a deșela); șoneală, s. f. (Olt., șchiopătare); șontîc, interj. (exprimă ideea de șchiopătare), cf. hîltîc, bîldîbîc; șontîcăi, vb. (a șchiopăta); șontorog, adj. (șchiop; paralizat; impotent, hodorogit), format ca boșorog, hodorog etc. (mag. dialectal csontorag, indicat de Tiktin și Candrea ca sursă pentru rom., provine din rom. cf. Edelspacher 12); șontorogi, vb. (a deșela).
ȘONT șoántă (șonți, șoánte) și substantival reg. (despre ființe) Care este infirm de un picior; care merge șchiopătând; cotonog; șchiop; șontorog. /cf. ung. sánta
șont, șoántă, șonți, șoánte, adj. (reg.; adesea substantivat) 1. șchiop; schilod. 2. pocit, caraghios.
șonț a. și m. 1. fam. șchiop; 2. (ironic) Neamț: o necăjesc fel de fel de Șonți AL. [Ung. ȘÓNTA].
2) șonț, șoánță adj. (ung. sánta, sántika, șchĭop; sîrb. bg. šantav, șchĭop, paralitic). Fam. Iron. Șchĭop. Fig. Șonțit, ridicul.
1) Șonț, Șoánță s. (din Honț, porecla Sasuluĭ. Cp. cu șervănea, șoaĭtă, șomîc din hervanea, *hoaĭtă, *homic). Est. Iron. Neamț. V. șfab 2.
șont adj. v. ȘCHIOP.
șont adj., s. v. INFIRM. INVALID. SCHILOD.

șonț dex online | sinonim

șonț definitie

Intrare: șonț
șonț 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul
Intrare: șont
șont adjectiv
șonț 2 adj. adjectiv