ȘOȘOTEÁLĂ s. f. v. șușoteală.

ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot foarte slab produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală.

ȘOȘOTEÁLĂ s. f. v. șușoteală.

ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti; zgomot produs de cineva sau de ceva care șușotește; șușotit. [Var.: șoșoteálă s. f.] – Șușoti + suf. -eală.

ȘOȘOTEÁLĂ s. f. v. șușoteală.

ȘUȘOTEÁLĂ, șușoteli, s. f. Faptul de a șușoti, vorbe spuse în șoaptă. – Variantă: șoșoteálă s. f.

șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli

șușoteálă s. f., g.-d. art. șușotélii; pl. șușotéli

ȘUȘOTEÁLĂ s. v. șoaptă.

ȘUȘOTEALĂ s. șoaptă, șușotit, (pop.) șopăcăială, șopăială, șopăit, (reg.) șoporoială, șoșoneală, șoșot, (prin Olt. și Munt.) pupuială, pupuit, (prin Olt.) pupuitură, (Transilv. și Mold.) șopot. (Se aude o ~ nedeslușită de glasuri.)