Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru șnițel

ȘNÍȚEL, șnițele, s. n. Preparat culinar făcut dintr-o felie subțire de carne bătută cu ciocanul de lemn, trecută succesiv prin făină, ou și pesmet și prăjită în grăsime. – Din germ. Schnitzel.
ȘNÍȚEL, șnițele, s. n. Preparat culinar făcut dintr-o felie subțire de carne, bătută cu ciocanul de lemn, trecută succesiv prin făină, ou și pesmet și prăjită în grăsime. – Din germ. Schnitzel.
ȘNÍȚEL, șnițele, s. n. Carne tăiată în felii subțiri, bătute cu ciocanul și prăjite în tigaie (de obicei după ce au fost trecute succesiv prin făină, ou bătut și pesmet). Atunci, poate că ai să mănînci șnițel. CAMIL PETRESCU, T. II 67.
șníțel s. m., pl. șníțele
șníțel s. n., pl. șníțele
ȘNÍȚEL s.n. Carne de vițel, de porc, de miel etc. tăiată în felii subțiri, muiată în făină, în ou și în pesmet și prăjită în grăsime. [Pl. -le, -luri. / < germ. Schnitzel].
ȘNÍȚEL s. n. felie subțire de carne muiată în făină, ou și pesmet și prăjită în grăsime. (< germ. Schnitzel)
șnițél (-le), s. n. – Un tip de escalop. Germ. Schnitzel (Borcea 209).
ȘNÍȚEL ~e n. Preparat culinar pregătit dintr-o bucată subțire de carne, bătută cu un ciocan special, muiată succesiv în ou și pesmet și prăjită (în grăsime). /<germ. Schnitzel
șnițel n. bucată de carne prăjită în pesmeți: să ne ceară șnițel și supă AL. [Nemț. SCHNITZEL].
*șnițel n., pl. e (germ. schnitzel). Friptură prăjită în pesmet pisat.
a avea un metru și trei atmosfere / ș-un șnițel expr. (adol., iron.) a fi firav / prizărit

șnițel dex online | sinonim

șnițel definitie

Intrare: șnițel
șnițel 1 pl. -e substantiv neutru
șnițel 2 pl. -uri substantiv neutru