ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic.

ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. Persoană care făcea parte dintr-o șleahtă (2). – Cf. pol. szlachcic.

ȘLEÁHTIC, șleahtici, s. m. (Învechit și arhaizant) Nobil polonez. Din susul apei, vestitul șleahtic Potocki și Constantin-vodă Movilă grăbeau cu leșii și cu cazacii lor. SADOVEANU, O. VII 7. (Adjectival) Se duceau la unguri sau la Ieși și luînd de acolo oameni, fie nemeși sau proști, șleahtici ori mojici... îi înjugau și arau lanuri. NEGRUZZI, S. I 246.

șleáhtic s. m., pl. șleáhtici

șleáhtic s. m., pl. șleáhtici

ȘLEÁHTIC ~ci m. Nobil care făcea parte din șleahtă. /<pol. szlachcic

șleahticiu m. nobil polon: șleahtici ori mojici NEGR. [Rus. SLIAHTIȚŬ, nobil].

șleáhticĭ (ea dift.) m., pl. tot așa (rus. šleáhtičĭ, nobil; pol. szlachcic). Vechĭ. Nobil leșesc. – Și -ic.