ȘINÓR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinor.

ȘINÓR, șinoare, s. n. (Reg.) Șnur, șiret; găitan. – Din magh. zsinór.

ȘINÓR, șinoare, s. n. (Regional) Șnur, șiret, găitan. Pune clopote la boi... Și le leagă, bade dragă, Cu șinoare de cicoare Să te-aud din șezătoare, Cu șinoare de mătasă Să te-aud, bade, din casă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. Pe la brîu cu cingători Și pe cioareci cu șinor. id. ib. 102.

șinór (reg.) s. n., pl. șinoáre

șinór s. n., pl. șinoáre

ȘINÓR s. v. brandenburg, găitan, șiret, șnur.

șinor s. v. BRANDENBURG. GĂITAN. ȘIRET. ȘNUR.

șinór, șinoruri, (șinur, jinor), s.n. – (reg.) Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop, 1984; Lăpuș). ♦ (top.) Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu, 1973). – Din magh. zsinór (DEX), magh. sinór (MDA).

șinór, -uri, (șinur, jinor), s.n. – Șnur, panglică, sfoară, șiret. „Fâșie de piele policromă folosită la decorarea cojoacelor sau a chimirelor” (Stoica, Pop 1984; Lăpuș). Șinorica, uliță prin mijlocul satului; „îi lungă ca un șnur” (Odobescu 1973). – Din germ. Schnur, prin intermediul magh. zsinór (DER).