ȘIȘTĂRÉL, șistărele, s. n. Diminutiv al lui șiștar. – Șiștar + suf. -el.

ȘIȘTĂRÉL, șiștărele, s. n. Diminutiv al lui șiștar. – Șiștar + suf. -el.

ȘIȘTĂRÉL, șiștărele, s. n. (Și în forma șuștărel) Diminutiv al lui șiștar. Șuștărel de două vaci, Mă mir, mîndră, cum îl placi! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 459. – Variantă: (regional) șuștărél s. n.

ȘUȘTĂRÉL s. n. v. șiștărel.

șiștărél s. n., pl. șiștăréle

șiștărél s. n., pl. șiștăréle