ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan de șatră; nomad. Noi, cu căluții noștri, cu căruțele noastre cu coviltire, parcă sîntem șătrari. CAMILAR, N. I 13. 2. Negustor ambulant care vinde în bîlciuri la șatră.Dregător domnesc care avea în pază corturile unei tabere în timp de război. Cîteva sute de boieri mici... intre cari se prenumărau stolnici, șătrari, slugeri, medelniceri. GHICA, S. A. 37. (Cu pronunțare regională) A ieșit la poartă ajutorul pîrcălăbiei, dumnealui șatrarul Neculai Mereuță de la Pipirig. SADOVEANU, F. J. 534. – Variantă: șetrár (TEODORESCU, P. P. 264) s. m.