ȘCHIOPĂTÁ, schioápăt, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. [Prez. ind. și: șchiopătez] – Lat *excloppitare.

ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. 1. (Rar) Care șchioapătă. 2. (Despre mers) De șchiop. – V. șchiopăta.

ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez, vb. I. Intranz. 1. A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decât pe celălalt (sau pe celelalte); a umbla ca un șchiop; a șchiopa. 2. Fig. (Fam.) A nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine, a se poticni. – Lat. *excloppitare.

ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. (Rar) Care șchiopătează, șchiop (1). – V. șchiopăta.

SCHIOPĂTÁ vb. I v. șchiopăta.

ȘCHIOPĂTÁ, șchiopătez și șchioapăt, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe, și în forma șchiopăta) A umbla sprijinindu-se mai mult pe un picior decît pe celălalt, a umbla ca un șchiop. Înaintează acum spre noi șchiopătînd. SAHIA, N. 52. Iar începe să șchioapete. STANCU, D. 316. Cîrlanul schioapătă de-un picior. SLAVICI, N. II 32. 2. Fig. A funcționa defectuos, a nu merge bine, normal, a se poticni. Ministeriul cam șchiopătează cînd ești absent. ALECSANDRI, T. 1378. 3. (Rar, despre soare, prin confuzie cu «scăpăta») A apune. Soarele cam șchiopăta spre apus. MACEDONSKI, O. III 7. – Variantă: schiopătá vb. I.

ȘCHIOPĂTÁT, -Ă, șchiopătați, -te, adj. (Rar) Care șchiopătează, șchiop. Iepurașul șchiopătat... lui s-arată. ALECSANDRI, P. III 366.

!șchiopătá (a ~) vb., ind. prez. 3 șchioápătă/șchiopăteáză; conj. prez. 3 să șchioápete/să șchiopătéze

șchiopătá vb., ind. prez. 1 sg. șchiopătéz, 2 sg. șchiopătézi, 3 sg. și pl. șchiopăteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. șchiopătéze

șchiopătá vb., ind. prez. pers. 1 șchiopătez (șchioapăt)

ȘCHIOPĂTÁ vb. v. șontâcăi.

ȘCHIOPĂTÁT adj. (pop.) șoldiu, (fam.) șontâcăit, șovâlcăit. (Mers ~.)

A ȘCHIOPĂTÁ ~éz intranz. 1) A merge, sprijinindu-se mai puțin pe un picior, făcând mișcări nefirești; a șontâcăi; a șovâlcăi. 2) fig. (despre acțiuni, activități etc.) A se desfășura anormal; a progresa cu greu. 3) fig. (despre persoane) A avea cunoștințe insuficiente (într-un domeniu oarecare). /<lat. exclopittare

șchiopătà v. 1. a umbla ca un șchiop; 2. fig. a fi defectuos: acest raționament șchioapătă.

șchĭoápăt și șchiopătéz, a -á v. intr. (lat. *ex-clóppito, -áre). Merg șchiop; și astăzĭ maĭ șchioapătă din lovitura ceĭa. – Vechĭ și -petéz (și ca v. refl.) și (chear azĭ) șchĭopez. Și sch- (Munt. Vest).

ȘCHIOPĂTA vb. (pop.) a (se) poticni, (înv. și reg.) a stîngăci, (reg.) a hodăcăi, a șchiopîrca, a șîngăvi, a șoncăi, a șontîcălui, a șontorogi, a șonți, (prin Transilv.) a hotîcîi, (prin Ban. și Olt.) a șanta, (prin Olt. și Transilv.) a șodîlcăi, (fam.) a șontîcăi, a șovîlcăi. (Un om care ~.)

ȘCHIOPĂTAT adj. (pop.) șoldiu, (fam.) șontîcăit, șovîlcăit. (Mers ~.)

PEDE POENA CLAUDO (lat.) pedeapsa vine șchiopătând – Horațiu, „Ode”, III, 2, 32. Mai devreme sau mai târziu orice vină se ispășește.

șchiopăta, șchiopătez v. i. a nu se desfășura în mod normal, a nu funcționa bine