ȘARG, -Ă, șargi, -e, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu părul galben-deschis, galben-spălăcit. Trece... cu calul lui înalt, șarg, sprinten. STANCU, D. 158. Pe-un cal șarg încălecat, Pleacă vesel la domnie. ALECSANDRI, P. II 111. Cățelușă șargă, tot cîmpul aleargă (Coasa). ȘEZ. IV 83. ♦ (Rar, despre părul omului) Galben-deschis, galben-spălăcit. Am doi moșnegi cu barba șargă, Cînd se-ntîlnesc, se trag de barbă (Pieptenii cu cîlții). SBIERA, P. 320. ♦ (Substantivat) Cal cu părul galben-deschis. Șargul rupea piatra cu copita. BENIUC, V. 154. Fugea șarga cea nebună, Mai iute ca o furtună. PĂSCULESCU, L. P. 264. Pe șarga și-o cesălat. ȘEZ. I 108.