șágă (șégi), s. f. – Glumă, poznă. Sl. šega, šuga (Cihac, II, 384; Byhan 334; Tiktin; Iordan, Dift., 73; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. bg., sb. šega, šag, alb. šakë. – Der. șagaci,adj. (glumeț); șăgalnic, adj. (hazliu), var. șegalnic; șeganie, s. f. (înv., glumă); șegui (var. șugui), vb. (a glumi), din sl. šegovati, šegują.