ȘĂUÁȘ, șăuași, s. m. Cal într-un atelaj care poartă șa, pentru a purta un vizitiu călare. Surugiii descălecară... unul dehamă șăuașul și porni pe fugă spre poștă să caute ajutor. GHICA, S. A. 96. Deodată, cum ne coboream pe o costișă, șăuașul se poticni. ALECSANDRI, O. P. 259.

ȘĂUÁȘ, șăuași, s. m. Cal dintr-un atelaj care poartă șa. – Din șa + suf. -aș.

ȘĂUÁȘ, șăuași, s.m. Cal dintr-un atelaj care poartă șaua (pe care încalecă vizitiul).

șăŭáș, V. șeŭaș.

șeŭáș, -ă adj. (d. șea, șa). Care poartă șeaŭa, de călărie: cal șeŭaș (ca calu din stînga la tun). S. n., pl. e. Mold. (Pop. șăŭaș). Coada șeleĭ (oblînc).