ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel.

ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Șanț + suf. -urel.

ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. Pe malul dinspre Galați, o bulgărie își întindea răzoarele lungi și liniile negre ale șănțurelelor, cu sticliri de șuvițe de apă printre zarzavaturi. SADOVEANU, O. III 319.

șănțurél (rar) s. n., pl. sănțuréle

șănțurél s. n., pl. șănțuréle