ȘIR, șiruri, s. n. 1. Grup, mulțime de ființe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfășurate în linie (dreaptă); rând, șirag (1). ◊ Loc. adv. și adj. În șir = în rând, unul după altul. ♦ Șirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanț de munți; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unități de timp etc. Șir de întâmplări. ◊ Loc. adj. și adv. În șir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ♦ Loc. adj. Fără șir = fără logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulțime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondență cu mulțimea numerelor naturale. – Refăcut după șire (pl. lui șiră).

ȘIR, șiruri, s. n. 1. Grup, mulțime de ființe sau de lucruri dispuse în succesiune, desfășurate în linie (dreaptă); rând, șirag (1). ◊ Loc. adv. și adj. În șir = în rând unul după altul. ♦ Șirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tipărit. ♦ Lanț de munți; masiv muntos. ♦ Dâră formată de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unități de timp etc. Șir de întâmplări. ◊ Loc. adj. și adv. În șir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ◊ Loc. adj. și adv. Fără șir = lipsit de legătură logică, incoerent. 4. (Mat.) Mulțime infinită, ordonată, ale cărei elemente pot fi puse în corespondență cu mulțimea numerelor naturale. – Refăcut după șire (pl. lui șiră).

ȘIR, șiruri, s. n. 1. Rînd de ființe sau de lucruri de același fel, aliniate sau încolonate unul cîte unul; șirag. Era ultimul din șir. SAHIA, N. 73. Erau în șiruri zeci de mii și mii de sute De femei. COȘBUC, P. I 73. Vin’ la horă ici în șir. ALECSANDRI, P. P. 341. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd felul ființelor sau al lucrurilor) Șiruri lungi de cară trec încet pe drumuri cotite. SADOVEANU, O. III 124. Și de-aci din zarea culmii, Șir de dealuri eu privesc. COȘBUC, P. I 260. Sub șirul lung de mîndri tei Ședeau doi tineri singuri. EMINESCU, O. I 179. ◊ Loc. adv. În șir = unul după altul; în rînd, la rînd. Caii mergeau acum în șir, legați în coadă, unul după celălalt. V. ROM. septembrie 1953. Intrară în șir, în vad. SADOVEANU, O. I 31. ♦ Șirag (2). Nu se încîntă cu o smochină ori un șir de mărgele. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 273. Căutai șir de mărgele. ALECSANDRI, P. P. 288. ◊ Fig. Da același șir de patimi deopotrivă fiind robi. EMINESCU, O. I 130. ♦ Serie de lucruri sau de ființe care se succed, se înlănțuie în timp. Un șir de generații. ◊ Loc. adv. În șir = a) pe rînd, succesiv. Graiul vechi, adînc și dulce Trece epocile-n șir. THEODORESCU, C. 7. Aici sînt flori, S-or veșteji și-aceste Cum alte multe-n șir se veștejiră. IOSIF, P. 40; b) neîntrerupt, necurmat, De cîteva zile în șir, mama ne scoală de dimineață. SAHIA, N. 47. O apărat țara noastră 40 de ani în șir, cu brațul său cel neînvins. ALECSANDRI, T. 1477. Călătoria lui Robinson au urmat în șir cîteva zile. DRĂGHICI, R. 31. ♦ (Mat.) Succesiune infinită de numere ale căror valori se deduc unele din altele după o anumită regulă. 2. Desfășurare continuă și regulată, înlănțuire logică a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. Vorbitorul se oprise, căci își pierduse șirul. PAS, Z. IV 264. Apoi urmă șirul discursului său. BOLINTINEANU, O. 441. Cititorii mei binevoiască a-mi ierta... acest mic cuvînt ieșit din șirul romanului. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. Nu vezi că e sărit din minte, Că n-are nici șir la cuvinte? TEODORESCU, P. P. 111. ◊ Fig. De astă dată sunase pentru noi o oră ce nu se mai asemăna cu celelalte, o oră care, în șirul vieții noastre, punea hotar între trecut și viitor. GANE, N. III 35. ◊ Loc. adj. și adv. Fără șir = lipsit de legătură logică, incoerent. Rizea vorbea mereu, cam fără șir, cu Alisandru. DUMITRIU, B. F. 113. Îngălbeni, bolborosi vorbe fără șir. REBREANU, R. I 228. Sînt sigur că... citești aceste lungi pagini fără șir. ODOBESCU, S. III 38. 3. (Învechit) Rînd scris sau tipărit. Colbul ridicat din carte-ți l-o sufla din ochelari Și te-o strînge-n două șiruri așezîndu-te la coadă In vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134.- Pl. și: șire (ODOBESCU, S. III 18).

șir s. n., pl. șíruri

șir s. n., pl. șíruri

ȘIR s. 1. v. rând. 2. v. șirag. 3. succesiune, (fig.) lanț. (Un ~ de case.) 4. v. convoi. 5. rând, șirag, (reg.) ord, șar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brâu, lanț, șirag. (~ul Carpaților.) 7. înșirare, înșiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de raționamente.) 8. (FIZ., CHIM.) șirul lui Volta = serie electrochimică. 9. succesiune, șirag, (Munt.) șiretenie. (Un ~ de evenimente.) 10. grămadă, mulțime, (fam.) cârd. (A trecut un ~ de ani de când nu ne-am văzut.) 11. coerență, logică, noimă, sens. (Vorbește fără ~.)

ȘIR s. v. rând.

șir (-ruri), s. n. – 1. Linie, rînd, șirag. – 2. Funie, cunună. – 3. Serie, succesiune. – 4. Înșiruire, pomelnic. – 5. Mulțime, cantitate. – 6. Linie, rînd de cuvinte. – 7. Legătură. Creație expresivă, care vrea să reprezinte ideea de „șiroi”, cf. sp. chorro, și de asemeni „ciur, șur, țîr”. Dubla idee semantică există și în sp. chorro „cădere de apă” și „serie de obiecte identice”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din lat. series (Philippide, Principii, 148), fonetic greu de admis din ngr. σειρά „șir” (Densusianu, Hlr., 374, 376); din mag. sor (Tiktin; Gáldi, Dict., 96); din series prin intermediul lui a înșira (Pascu, Suf., 265); în legătură cu bg. šir „lățime”, sb. širom „îngrămădit” (Candrea); din tc. syra (Lokotsch 1961). Der. șiră, s. f. (stivă de paie de formă lunguiață; coloană vertebrală), al cărui ultim sens se folosește în Munt. și Mold. (ALR, I, 40; după Diculescu, Elementele, 477, din gr. σεïρα); șirag (var. șireag), s. n. (linie, rînd; șir format de soldații din linia întîi; funie, cunună), cu suf. -eag (după Cihac, II, 528 și Gáldi, Dict., 97, din germ. Schar, prin intermediul mag. sereg „linie”, a cărui der. pare puțin probabilă); înșira, vb. (a alinia, a așeza în ordine, a forma; a pune în rînd; a face șirag; înv., a compune; înv., a agăța, a prinde; refl., a se întinde, a se continua; refl., a se înscrie, a se înrola), pe care Procopovici, Dacor., V, 390-5, îl deriva din lat. inserĕre; înșirui, vb. (a alinia, a forma; a pune în ordine; a face șirag; refl., a se continua, a se multiplica); deșira, vb. (a descompune; a desface, a destrăma); deșirat, adj. (de o înălțime ieșită din comun); șirui (var. șiroi), vb. (a curge șiroi; a ordona, a alinia), care s-ar explica prin sl. struiti, strują „a topi” (Cihac, II, 388), prin sl. poroi (Conev 38), printr-un sl. *sŭrojŭ (Skok, ZRPh., LIV, 465) sau prin mag. sirni „a plînge” (Pușcariu, Dacor., VII, 118; Candrea); șurui (var. șir(l)oi, șuroi, șurlui, șir(l)ui), vb. (a curge șiroi), cf. țurlui, țîrlîi (după Cihac, II, 529 și Pușcariu, Dacor., VII, 118, din mag. surolni); șiroi (var. șuroi, șirloi, șirlău), s. n. (șuvoi), care s-a explicat prin rivuscēllus (Crețu 327) sau prin șivoi contaminat cu pîraie (Candrea); șiringă (var. șirincă, șurincă), s. f. (fîșie de pînză alungită, bandă; bucată de teren), pentru care, la sensul al doilea, cf. funie, sfoară (după Byhan 335 din sl. *seręgŭ; după Tiktin și Candrea, din rut. šyrynka, care ar putea tot așa de bine proveni din rom.). Mag. sereg, sb., cr., slov., rut. šereg, pol. szeręg, rus. šerenga „rînd de soldați” se consideră ca reprezentant din v. germ. scara › germ. Schar, cf. it. schiera (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 628). Cum această der. pare dificilă fonetic, este mai probabil că provin din rom. șirag, în sens militar; este știut că armata română a avut în vechime mulți mercenari mai ales slavi.

ȘIR ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de ființe aranjate unele lângă altele în linie; rând. ◊ În ~ în rând. ~uri-~uri unii după alții. A se ține ~ a urma unul după altul. 2) Serie de cuvinte care formează o linie orizontală într-un text; rând. 3) Succesiune de elemente omogene; rând; serie. ~ de munți. ~ de case. 4) Înlănțuire logică a faptelor sau a ideilor într-o relatare. ◊ Fără ~ fără nici o legătură logică. /<lat. sira

șir n. 1. serie de ființe sau lucruri așezate în linie: un șir de case, un șir de soldați; 2. serie, succesiune: un șir de nenorociri; 3. rang, rând: îl primesc în șirurile lor; 4. ordine, legătură logică: vorbire fără șir; 5. înșirare: șir de mărgăritare. [Ung. SER].

șir n., pl. urĭ, maĭ rar e (ung. sor, șir, supt infl. luĭ șireag. Cp. și cu bg. na šir, rut. y šir, în lățime; turc. syra, șir. V. șiră și șar 2). Serie de ființe saŭ de lucrurĭ așezate unele după altele: un șir de oamenĭ mergînd pe o potecă, un șir de trăsurĭ urmaŭ dricu. Fig. Serie, lanț, succesiune: un șir de nenorocirĭ. Fără șir, dezordonat: a vorbi fără șir. În șir, unu după altu, în convoĭ, în cortegiŭ: trupa mergea în șir; mereŭ, continuŭ (uniĭ zic la șir): a ploŭat treĭ zile în șir. V. rînd.

șir s. v. RÎND.

ȘIR s. 1. (MIL.) rînd, (înv. și reg.) stroi. (Un ~ de soldați aliniați.) 2. șirag, (reg.) mătcal. (~ de mărgele.) 3. succesiune, (fig.) lanț. (Un ~ de case.) 4. coloană, convoi, lanț, rînd, (reg.) trîmbă. (Un ~ de care.) 5. rînd, șirag, (reg.) ord, șar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brîu, lanț, șirag. (~ Carpaților.) 7. înșirare, înșiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de raționamente.) 8. succesiune, șirag, (Munt.) șiretenie. (Un ~ de evenimente.) 9. grămadă, mulțime, (fam.) cîrd. (A trecut un ~ de ani de cînd nu ne-am văzut.) 10. coerență, logică, noimă, sens. (Vorbește fără ~.)

șirul lui Fibonacci v. secțiunea de aur.

ȘIR(IA) < tema slavă шиp, « lat ». 1. Șiria s. 2. + -co: Șirco, moșul satului Șircani (17 A IV 112); Șircă, Merăuț (Isp IV¹). 3. Șirioara și Șirina ss.

a vorbi fără șir expr. a vorbi incoerent / neclar / confuz.