HĂUÍ, pers. 3 hăuie, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung, a hui; a aui. Brazii, căzînd, fac atîta zgomot, încît hăuie toată pădurea. BOGZA, C. O. 135. Auzeam, din ce în ce mai pierdute, bătăile ciocanelor răsunînd, hăuind în peșteri negre, ca pînă-n măruntaiele pămîntului. SADOVEANU, O. VI 277. – Pronunțat: hă-u-i.