învís, -ă, adj. (înv.) înviat.

învíĭ și înviéz, a -á și (vechĭ, azĭ nord) a învie, -vis v. intr. (lat. in-vivĕre, a trăi. Forma a învie se conj. întocmaĭ ca a scrie și avea un perf. arhaic înviș pe lîngă înviseĭ, pers. III învise. Forma a învia e pin anal. după a tăĭa ca’n Banat a scria îld. a scrie. V. viez). Mă scol din morțĭ: eŭ înviĭ, tu înviĭ; Hristos a’nviat saŭ a’nvis (formulă de salutare a creștinilor la Paște, la care se răspunde cu Adevărat a’nviat saŭ a’nvis). V. tr. Daŭ vĭață, vivific, însuflețesc: Hristos l-a’nviat pe Lazăr (Ev.). – Fals înviŭ.