Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru înveșmânta

ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmấnt. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
ÎNVEȘMÂNTÁ, înveșmấnt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmântá, învestmântá vb. I] – În + veșmânt.
ÎNVEȘMÎNTÁ, înveșmî́nt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmîntá (MACEDONSKI, O. I 195), învestmîntá (NEGRUZZI, S. I 338), înveșmintá (STANCU, D. 136) vb. I.
înveșmântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmânteáză/înveșmấntă
înveșmântá vb., ind. prez. 1 sg. înveșmânt, 3 sg. și pl. înveșmânteáză/înveșmântă
ÎNVEȘMÂNTÁ vb. v. îmbrăca.
A ÎNVEȘMÂNTÁ ~éz tranz. A îmbrăca în veșminte speciale (cu ocazia unei solemnități). /în + veșmânt
înveșmântà v. a îmbrăca: privitori, bine înveșmântați FIL. [V. învestmântà].
înveșmîntéz v. tr. (d. veșmînt). Pun veșmînt, îmbrac. V. refl. Îmĭ pun veșmintele: preuțiĭ s’aŭ înveșmîntat.
ÎNVEȘMÎNTA vb. a se echipa, a se îmbrăca, (înv. si reg.) ) a se învește. (Ne-am ~ cu toții și am plecat.)

înveșmânta dex online | sinonim

înveșmânta definitie

Intrare: înveșmânta (1 -mânt)
înveșmânta 1 -mânt verb grupa I conjugarea I
Intrare: înveșmânta (1 -mântez)
înveșmânta 1 -mântez verb grupa I conjugarea a II-a