Dicționare ale limbii române

18 definiții pentru învățător

ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.
ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.
ÎNVĂȚĂTÓR1, -OÁRE, învățători, -oare, adj. (Învechit) Care învață, instruiește, sfătuiește. O broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar. NEGRUZZI, S. I 3.
ÎNVĂȚĂTÓR2, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană cu calificare specială, însărcinată cu instruirea și educarea elevilor din primele patru clase elementare. V. institutor. Drumul pe care sînt chemați să meargă învățătorii – și, în general, intelectualii devotați poporului – este drumul participării active la făurirea acestei vieți fericite pe care ne-o aduce construirea socialismului în patria noastră. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. Învățătorii și profesorii au sarcina nobilă de a face să crească în fiecare elev setea de cunoștințe, pasiunea pentru învățătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. Mă simt nefericit, mărturisea într-o seară Mitrea Cocor fierarului... căci am rămas fără învățător, cu tăblița și abecedarul ca niște frați muți, de la care nu pot afla nimic. SADOVEANU, M. C. 70. ♦ Persoană care dă învățătură, care învață sau instruiește (pe cineva); maestru, preceptor, dascăl. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor.
învățătoáre s. f., g.-d. art. învățătoárei; pl. învățătoáre
învățătór s. m., pl. învățătóri
învățătór s. m., adj. m., pl. învățătóri; f. sg. și pl. învățătoáre, g.-d. sg. art. învățătoárei
ÎNVĂȚĂTOÁRE s. (pop. și fam.) dăscăliță. (I-a fost ~ în primele clase.)
ÎNVĂȚĂTÓR adj. v. educativ, instructiv, îndrumător, moralizator, povățuitor, sfătuitor.
ÎNVĂȚĂTÓR s. dascăl, (prin Bucov. și Transilv.) școleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la școala elementară.)
ÎNVĂȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Lucrător din învățământ cu studii speciale, care instruiește și educă elevii în primele clase elementare. 2) Persoană care inițiază, învață, îndrumă pe cineva; dascăl. /a învăța + suf.~ător
învățător m. 1. cel ce învață, maestru; 2. în special, cel ce predă instrucțiunea primară în școalele rurale.
învățătór, -oáre s. Care îl învață pe altu, profesor de școală primară rurală. – Învățătoreasă, pl. ese, nevastă de învățător. V. institutor.
ÎNVĂȚĂTOARE s. (pop. și fam.) dăscăliță. (I-a fost ~ în primele clase.)
învățător adj. v. EDUCATIV. INSTRUCTIV. ÎNDRUMĂTOR. MORALIZATOR. POVĂȚUITOR. SFĂTUITOR.
ÎNVĂȚĂTOR s. dascăl, (prin Bucov. și Transilv.) școleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la școala elementară.)
învățătór-educatór s. m. Învățător care este și educator ◊ „Posturile de educatoare și învățători-educatori din municipiul București [...] se ocupă fără concurs.” I.B. 25 III 74 p. 5 (din învățător + educator)
HISTORIA, MAGISTRA VITAE (lat.) istoria, învățătoarea vieții – Cicero, „De Oratore”, 19, 36.

învățător dex online | sinonim

învățător definitie

Intrare: învățător (adj.)
învățător adjectiv
Intrare: învățător (s.m.)
învățător substantiv masculin