ÎNTREVEDEÁ, întrevắd, vb. II. Tranz. 1. A vedea, a zări vag, a distinge nedeslușit printre alte lucruri; a întrezări. Închidea ochii răniți de biciul viscolului. Apoi îi deschise și întrevăzu prin joaca înnebunită a ninsorii un om. DUMITRIU, N. 218. Cu ochii întredeschiși, întrevedea cu extatică admirație pe Annie. C. PETRESCU, C. V. 176. ◊ Refl. pas. Pe zidul din Alhambra lucește-n răsărit Un chioșc în filigrană de marmură-aurie, Cu stîlpi și arabescuri de jur împodobit, Prin care se-ntrevede nălțimea azurie. ALECSANDRI, P. III 76. 2. Fig. A prevedea, a desluși. Zboară cîntînd ale lor doine lungi șire de cocori... în care divinul Dante a întrevăzut grațioasa imagine a stolului de suflete duioase, de unde se desprinde, spre a-și deplînge răstriștea, gingașa lui Francescă. ODOBESCU, S. III 18. Întrevăd sfîrșitul tiranului hain. ALECSANDRI, T. II 73.