ÎNTREMÁ, întremez, vb. I. 1. Refl. A-și recîștiga sănătatea sau puterile, a se face sănătos (după o boală); a se reface, a se îndrepta, a se restabili, a se înzdrăveni. Prinse a se mai întrema și la față și la glas. STĂNOIU, C. I. 169. Olecuță de odihnă și să întremează zmeul bătrîn. DELAVRANCEA, O. II 34. I-a dat și lui de a mîncat și întremîndu-se bine au pornit. ȘEZ. V 153. 2. Refl. Fig. A se întări, a se consolida. Să căutăm... a ne menține... întremîndu-ne noi azi mai tare, ca națiune și ca stat. ODOBESCU, S. III 451. ◊ Tranz. D-om lua Averile, Ne-om întrema Stările, Ne-om îmbuna Zilele. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ A căpăta forță, a deveni mai tare, mai puternic. Adierea... Se iuțește, se-ntremează, mișcă unda și-i dă brînci. MACEDONSKI, O. I 161. 3. Tranz. (Învechit) A pregăti, a ține gata de atac. Ce dai tu în mine, mă? (Și ciomagu-și întremă). PANN, P. V. III 30. ◊ Fig. Bătrînul atuncea gura-și întremează, Și învățătura astfel își urmează. PANN, P. V. I 12.