Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru întâietate

ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.
ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.
ÎNTÎIETÁTE s. f. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a da») Locul întîi, prioritate. Oriunde femeia însărcinată sau cu copilul de mînă are întîietate. SAHIA, U.R.S.S. 109.
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții
întâietáte s. f., g.-d. art. întâietății
ÎNTÂIETÁTE s. v. prioritate.
ÎNTÂIETÁTE f. Însușirea de a fi întâiul (în timp, în rang, în drepturi); prioritate. A avea ~. A da ~. A ține ~ea. [Sil. -tâ-ie-] /întâi + suf. ~etate
întâietate f. primul rang, supremație.
întîĭetáte (vest) și întăĭetate (est) f. Prioritate, calitatea de a fi întîĭu în timp, în drept orĭ în rang.
ÎNTÎIETATE s. precădere, preponderență, primat, primordialitate, prioritate, (înv.) protie, protimie, protimisire, protimisis. (~ acordată unei probleme.)

întâietate dex online | sinonim

întâietate definitie

Intrare: întâietate
întâietate substantiv feminin