ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

ÎNTÂIETÁTE s. f. Însușirea de a fi primul; prioritate. ◊ Expr. A avea (sau a da etc.) întâietate = a avea (sau a da etc.) primul loc, prioritate. [Pr.: -tâ-ie-] – Întâi + suf. -ătate.

ÎNTÎIETÁTE s. f. (Mai ales în construcție cu verbele «a avea», «a da») Locul întîi, prioritate. Oriunde femeia însărcinată sau cu copilul de mînă are întîietate. SAHIA, U.R.S.S. 109.

întâietáte s. f., g.-d. art. întâietắții

întâietáte s. f., g.-d. art. întâietății

ÎNTÂIETÁTE s. v. prioritate.

ÎNTÂIETÁTE f. Însușirea de a fi întâiul (în timp, în rang, în drepturi); prioritate. A avea ~. A da ~. A ține ~ea. [Sil. -tâ-ie-] /întâi + suf. ~etate

întâietate f. primul rang, supremație.

întîĭetáte (vest) și întăĭetate (est) f. Prioritate, calitatea de a fi întîĭu în timp, în drept orĭ în rang.

ÎNTÎIETATE s. precădere, preponderență, primat, primordialitate, prioritate, (înv.) protie, protimie, protimisire, protimisis. (~ acordată unei probleme.)