ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

ÎNSCĂUNÁ, înscăunez, vb. I. Refl. (Învechit, astăzi numai fig.; despre capete încoronate sau arhierei) A prelua puterea, a se instala la cîrmă. După ce se înscăună, trimise sol la socrul său, cu carte, prin care îi spunea că s-a urcat în scaunul tătîne-său. ISPIRESCU, L. 379.

înscăuná (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăuneáză

înscăuná vb. (sil. -scă-u-), ind. prez. 1 sg. înscăunéz, 3 sg. și pl. înscăuneáză

ÎNSCĂUNÁ vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)

A înscăuna ≠ a detrona, a răsturna

A ÎNSCĂUNÁ ~éz tranz. 1) (domnitori, regi, împărați) A pune la domnie; a așeza în scaunul domniei; a întrona. 2) A face să se înscăuneze; a întrona; a încorona. 3) fig. A numi în mod oficial (într-o funcție, într-un post); a învesti. [Sil. în-scă-u-] /în + scaun

A SE ÎNSCĂUNÁ mă ~éz intranz. (despre domnitori, regi, împărați) A veni la domnie; a se așeza în scaunul domniei; a se întrona. /în + scaun

înscăunà v. a pune în scaun, a întrona: după ce se înscăună ISP.

înscăunéz v. tr. (d. scaun). Pun în scaun, întronez, instalez: a înscăuna un episcop. V. descăunez.

ÎNSCĂUNA vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)