ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A așeza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitării. – În + mormânt.

ÎNMORMÎNTÁ, înmormîntez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la morți) A pune, a așeza (cu ceremonie) în mormînt; a îngropa. Vrem ca Gălăciuc să fie înmormîntat de noi. SAHIA, N. 40. Trupul lui îl ridicară soția sa și copiii, și-l duseră de-l înmormîntară la mănăstirea lor, la Mărgineni. BĂLCESCU, O. I 102. ◊ Fig. M-au înmormîntat în năsip și m-au prohodit cum știau ei. CREANGĂ, A. 61. 2. Fig. A acoperi bine, a ascunde vederilor, acoperind bine, de toate părțile. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz S-a pus înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz. COȘBUC, P. I 102. ◊ Refl. Cu capul pe desagi, mă înmormîntai... în căpița de fîn. HOGAȘ, M. N. 70. – Variantă: mormîntá (MACEDONSKI, O. I 31) vb. I.

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

înmormântá vb., ind. prez. 1 sg. înmormântéz, 3 sg. și pl. înmormânteáză

ÎNMORMÂNTÁ vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

A înmormânta ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma

A ÎNMORMÂNTÁ ~éz tranz. 1) A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a îngropa; a înhuma. 2) rar A astupa din toate părțile, ascunzând privirii. 3) fig. A lăsa să fie uitat; a da uitării. /în + mormânt

înmormântà v. a pune în mormânt un cadavru uman.

înmormîntéz, a -á v. tr. (d. mormînt). Pun în mormînt, îngrop cu oarecare ceremonie un mort. Fig. Daŭ uĭtăriĭ: a înmormînta un proĭect. – Și îmorm-. În Serbia morm-.

ÎNMORMÎNTA vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.