ÎNMĂRMURÍT, -Ă, înmărmuriți, -te, adj. (Mai ales în construcție cu verbele «a fi», «a sta», «a rămîne») Țintuit locului (din cauza unei emoții puternice); înlemnit, încremenit. Cînd te-am văzut alunecînd, spintecînd valurile... am rămas înmărmurit. CAMIL PETRESCU, T. II 225. A rămas înmărmurit de atîta mizerie și perversitate omenească. VLAHUȚĂ, O. A. 222. O dată te văzusem – Ș-am stat înmărmurit, Și crud-a fost durerea Cu care te-am iubit. EMINESCU, O. IV 277.