ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. inhumare.

ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A înmormânta, a îngropa. – Din fr. inhumer, lat. inhumare.

ÎNHUMÁ, înhumez, vb. I. Tranz. A înmormînta, a îngropa. Am înhumat cadavrul într-un mormînt adînc. IBRĂILEANU, A. 121.

înhumá (a ~) vb., ind. prez. 3 înhumeáză

înhumá vb., ind. prez. 1 sg. înhuméz, 3 sg. și pl. înhumeáză

ÎNHUMÁ vb. v. înmormânta.

A înhuma ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma

ÎNHUMÁ vb. I. tr. A îngropa, a înmormânta. [Cf. fr. inhumer, lat. inhumare].

ÎNHUMÁ vb. tr. a înmormânta. (< fr. inhumer, lat. inhumare)

A ÎNHUMÁ ~éz tranz. A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a înmormânta; a îngropa. /<fr. inhumer, lat. inhumare

ÎNHUMA vb. a îngropa, a înmormînta, (înv. și reg.) a astruca. (L-au ~ la cimitirul Bellu.)