Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru îngrețoșare

ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se) îngrețoșa; senzație de greață, scârbă, dezgust. – V. îngrețoșa.
ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. A simți greață, scîrbă; a se scîrbi, a se dezgusta. Moșneagul își învăța fata... să nu se îngrețoșeze, nici să nu se sfiască de nimică. SBIERA, P. 206. Făt-Frumos, nu te răsti așa rău la mine, nici te îngrețoșa de vederea mea, zise calul cu viers dulce, că mult bine pot să-ți fac. POPESCU, B. II 11. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de greață; a dezgusta pe cineva.
ÎNGREȚOȘÁRE s. f. Faptul de a (se)îngrețoșa; aversiune puternică, greață, scîrbă, dezgust. Nu știu cum putui să te ascult, fără să mor de rușine și de îngrețoșare. NEGRUZZI, S. III 187.
îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșắrii
îngrețoșá vb., ind. prez. 1 sg. îngrețoșéz, 3 sg. și pl. îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrețoșéze; ger. îngrețoșând
îngrețoșáre s. f., g.-d. art. îngrețoșării
ÎNGREȚOȘÁ vb. 1. a se scârbi, (reg.) a se silnici. (S-a ~ de atâta mâncare.) 2. v. dezgusta.
ÎNGREȚOȘÁRE s. 1. v. dezgustare. 2. v. dezgust.
A ÎNGREȚOȘÁ ~éz tranz. A face să se îngrețoșeze. /în + grețos
A SE ÎNGREȚOȘÁ mă ~éz intranz. 1) A fi cuprins de greață; a avea o senzație de greață. 2) fig. A fi cuprins de scârbă, de adânc dezgust; a se scârbi; a se dezgusta. /în + grețos
îngrețoșáre s.f. (pop., înv.) 1. greață, dezgust. 2. ocară.
îngrețoșà v. a se face cuiva greață, a se desgusta. [V. grețos].
îngrețoșare f. fig. ocară: cuvinte de ingrețoșare PANN.
îngrețoșéz v. tr. (d. grețos). Fac pe cineva să-ĭ fie greață. V. refl. Simt greață de ceva, mă dezgust. – Vechĭ mă îngrețez.
ÎNGREȚOȘA vb. 1. a se scîrbi, (reg.) a se silnici. (S-a ~ de atîta mîncare.) 2. a (se) dezgusta, a (se) sătura, a (se) scîrbi, (reg.) a (se) scîrboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. fig.) a (se) acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.)
ÎNGREȚOȘARE s. 1. dezgustare, scîrbire. (~ cuiva de cele văzute.) 2. aversiune, dezgust, greață, oroare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte o ~ de neînvins.)
îngrețoșá, îngrețoșez, vb. refl. – A i se face cuiva greață (de ceva), a se dezgusta. – Din în- + grețos (< greață) (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).

îngrețoșare dex online | sinonim

îngrețoșare definitie

Intrare: îngrețoșa
îngrețoșa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: îngrețoșare
îngrețoșare substantiv feminin