ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. și tranz. A avea sau a produce cuiva o senzație de greață. ♦ Fig. A (se) scârbi, a (se) dezgusta. – În + grețos.

ÎNGREȚOȘÁ, îngrețoșez, vb. I. Refl. A simți greață, scîrbă; a se scîrbi, a se dezgusta. Moșneagul își învăța fata... să nu se îngrețoșeze, nici să nu se sfiască de nimică. SBIERA, P. 206. Făt-Frumos, nu te răsti așa rău la mine, nici te îngrețoșa de vederea mea, zise calul cu viers dulce, că mult bine pot să-ți fac. POPESCU, B. II 11. ♦ Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de greață; a dezgusta pe cineva.

îngrețoșá (a ~) vb., ind. prez. 3 îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșắm; conj. prez. 3 să îngrețoșéze; ger. îngrețoșấnd

îngrețoșá vb., ind. prez. 1 sg. îngrețoșéz, 3 sg. și pl. îngrețoșeáză, 1 pl. îngrețoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. îngrețoșéze; ger. îngrețoșând

ÎNGREȚOȘÁ vb. 1. a se scârbi, (reg.) a se silnici. (S-a ~ de atâta mâncare.) 2. v. dezgusta.

A ÎNGREȚOȘÁ ~éz tranz. A face să se îngrețoșeze. /în + grețos

A SE ÎNGREȚOȘÁ mă ~éz intranz. 1) A fi cuprins de greață; a avea o senzație de greață. 2) fig. A fi cuprins de scârbă, de adânc dezgust; a se scârbi; a se dezgusta. /în + grețos

îngrețoșà v. a se face cuiva greață, a se desgusta. [V. grețos].

îngrețoșéz v. tr. (d. grețos). Fac pe cineva să-ĭ fie greață. V. refl. Simt greață de ceva, mă dezgust. – Vechĭ mă îngrețez.

ÎNGREȚOȘA vb. 1. a se scîrbi, (reg.) a se silnici. (S-a ~ de atîta mîncare.) 2. a (se) dezgusta, a (se) sătura, a (se) scîrbi, (reg.) a (se) scîrboli, (Mold. și Bucov.) a (se) lehămeti, a (se) lehămetisi, a (se) lehămetui, (înv.) a (se) îngreța, a (se) îngrețălui, (fam. fig.) a (se) acri. (S-a ~ de tot ce-a văzut acolo.)

îngrețoșá, îngrețoșez, vb. refl. – A i se face cuiva greață (de ceva), a se dezgusta. – Din în- + grețos (< greață) (Șăineanu, Scriban; DEX, MDA).