Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru ├«ng─âduitor

├ÄNG─éDUIT├ôR, -O├üRE, ├«ng─âduitori, -oare, adj. Care ├«ng─âduie (1); p. ext. care iart─â u╚Öor, tolerant, r─âbd─âtor; concesiv, indulgent. ÔÖŽ Bl├ónd, bun. [Pr.: -du-i-] ÔÇô ├Äng─âdui + suf. -tor.
├ÄNG─éDUIT├ôR, -O├üRE, ├«ng─âduitori, -oare, adj. Care ├«ng─âduie (1); p. ext. care iart─â u╚Öor, tolerant, r─âbd─âtor; concesiv, indulgent. ÔÖŽ Bl├ónd, bun. [Pr.: -du-i-] ÔÇô ├Äng─âdui + suf. -tor.
├ÄNG─éDUIT├ôR, -O├üRE, ├«ng─âduitori, -oare, adj. 1. Care ├«ncuviin╚Ťeaz─â, care permite ceva; tolerant, r─âbd─âtor. C├«nd o s─â ne cunoa╚Ötem mai bine, ai s─â fii mai ├«ng─âduitor fa╚Ť─â de mine. DEMETRIUS, C. 28. ├Äi pov─â╚Ťuia s─â fie mai cu r─âbdare, mai ├«ng─âduitori, ca s─â nu se am─ârasc─â p├«n─â ├«ntr-at├«t p─ârin╚Ťii. ISPIRESCU, L. 175. 2. Bl├«nd, bun, de treab─â. Slnte╚Ťi mai ├«ng─âduitor ╚Öi o s─â pune╚Ťi o vorb─â bun─â. REBREANU, R. I 121.
îngăduitór (-du-i-) adj. m., pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
îngăduitór adj. m. (sil. -du-i-), pl. îngăduitóri; f. sg. și pl. îngăduitoáre
├ÄNG─éDUIT├ôR adj. 1. v. iert─âtor. 2. v. bun. 3. v. concesiv. 4. v. ├«n╚Ťeleg─âtor. 5. bun, cumsecade, ├«n╚Ťeleg─âtor, omenos, (├«nv.) omenit. (Ce om ~!)
├Äng─âduitor Ôëá ne├«ndurat
├ÄNG─éDUIT├ôR ~o├íre (~├│ri, ~o├íre) 1) (despre persoane) Care ├«ng─âduie; caracterizat prin toleran╚Ť─â fa╚Ť─â de abaterile de la norm─â; indulgent; iert─âtor; tolerant. 2) (despre manifest─âri ale oamenilor) Care v─âde╚Öte bun─âtate; caracterizat prin bun─âtate; blajin; bl├ónd. /a ├«ng─âdui + suf. ~tor
îngăduitor a. care îngădue, indulgent.
îngăduitór, -oáre adj. Indulgent. Tolerant.
├ÄNG─éDUITOR adj. 1. iert─âtor, indulgent, ├«ndur─âtor, milostiv, (livr.) clement. (Om lesne ~.) 2. (BIS.) bun, ├«ndur─âtor, milos, milostiv, (├«nv. ╚Öi reg.) milostivnic, (├«nv.) cru╚Ť─âtor, milos├«rd, milos├«rdnic, mizericordios. (Dumnezeu este considerat ~.) 3. concesiv, indulgent, tolerant, (├«nv.) r─âbd─âtor. (Prea este ~!) 4. binevoitor, comp─âtimitor, ├«n╚Ťeleg─âtor, m─ârinimos, milos, milostiv, (├«nv.) milos├«rd, priincios, priitor. (A fost ~ cu nevoile lor.) 5. bun, cumsecade, ├«n╚Ťeleg─âtor, omenos, (├«nv.) omenit. (Ce om ~!)

îngăduitor dex online | sinonim

îngăduitor definitie

Intrare: îngăduitor
îngăduitor adjectiv
  • silabisire: -du-i-