înfúnd, a -á v. tr. (d. fund, ca și a- și cu-fund). Pun fund, astup cu fundu, cepu saŭ dopu: a înfunda un butoĭ, o butelie. Astup, închid: a înfunda o ușă, un drum. Îndes: îșĭ înfundă gîtu’n umerĭ și bumbacu’n urechĭ. Mă ascund, caut adăpost, ajung în: locuitoriĭ de frică aŭ înfundat pădurile, hoțiĭ înfundă pușcăriile. Aduc la o strîmtoare din care să nu maĭ poată ĭeși: Cîniĭ o înfundase pe vulpe. Fig. Pun în cofă, rad, înving pin vorbă saŭ știință: ĭ-a înfundat pe toțĭ învățațiĭ. Zdrobesc cu întrebările saŭ cu răspunsurile așa încît să nu maĭ poată obĭecta nimic: judecătoru l-a înfundat pe criminal. V. refl. Mă astup, mă închid: drumu s’a înfundat. Mă îndes: bumbacu i s’a înfundat în urechĭ. Mă afund, mă ascund, dispar: lupiĭ s’aŭ înfundat în codri. Fig. Staŭ retras de lume: mă înfund în casă, în provincie. A ți se înfunda, a ți se sfîrși un răŭ pe care-l comiteaĭ: hoțuluĭ i s’a înfundat în fine, că poliția l-a prins.