ÎNFRICÁ, înfríc, vb. I. Refl. (Transilv.; folosit mai ales la timpurile trecute) A-i fi cuiva frică, a se teme, a se înfricoșa. Și erau întărite curțile Zmeului... tot cu stînci de bolovani, dar el nu se înfrica de loc. RETEGANUL, P. V 24.